Ministrul Finanțelor a anuțat că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va putea popri conturile în format electronic, în urma notificării băncilor cu privire la sumele respective. Eugen Teodorovici a precizat că prin această metodă vor fi evitate abuzurile din partea ANAF.
Eugen Teodorovici a spus că va prezenta, în ședința de Guvern de miercuri, modul în care se va face poprirea conturilor în format electronic. Modificarea legislativă urmează să intre în vigoare în luna iulie 2019.
„Începând cu luna iulie se face modificarea legislativă. Am făcut deja, este o aplicaţie la ANAF care va ţine legătura cu toate băncile, va comunica efectiv suma de plată (…) ANAF va notifica şi banca va popri exact suma pe care acea persoană sau firmă o are de plătit. O să vedeţi prezentarea în următoarele zile, exact noul mecanism cum va fi aplicat. Adică lumea va fi mulţumită, şi companiile, nu se vor mai crea astfel de blocaje sau abuzuri din partea ANAF”, a declarat ministrul Finanțelor.
Teodorovici a adăugat că, în urma schimbării conducerii ANAF, în luna iunie, s-a reușit depășirea planului de încasări.
„La ANAF, după schimbarea conducerii, iată, rezultatele sunt foarte bune. Luna iunie reprezintă o depăşire de plan la ANAF, mică, dar e depăşire de plan. Până la final de an se recuperează ceea ce a avut doamna preşedinte Călugăreanu ca şi mandat foarte clar. Deci lucrurile se schimbă la ANAF. Va fi şi acolo o schimbare radicală”, a mai spus ministrul Finanțelor.
Conducerea ANAF a fost schimbată la începutul lunii iulie, când Mirela Călugăreanu a venit în funcția de președinte în locul Mihaelei Triculescu, în urma deciziei luate de premierul Viorica Dăncilă. Cea din urmă îi luase locul lui Ionuț Mișa în luna ianuarie.