Gina Pistol și Smiley urmează să devină părinți pentru prima oară în luna februarie a acestui an. Deși fericirea îi învăluie în prezent, pare-se că ceva mai puțin bun tot trebuie să se strecoare în fericirea lor. Prezentatoarea TV se confruntă cu probleme de sănătate specifice femeilor însărcinate, care îi dau mari bătăi de cap.
Frumoasa blondină nu are o problemă gravă, ci una specifică femeilor însărcinate. Retenția de apă în organism îi dă mari bătăi de cap. Gina a explicat mai multe într-un videoclip publicat pe Instagram.
„Am început să obosesc. Mai am puțin și intru în trimestrul trei de sarcină și am început să obosesc foarte repede. Plus că mi se umflă mâinile. Zici că sunt degetele lui Scărlătescu. Să știți că buzele nu sunt umflate, că nu mi-am injectat nimic în ele. De la sarcină e, că mă tot întrebați”, a povestit vedeta Antena 1.
Recent, Gina a povestit fanilor din mediul online și cum evoluează sarcina și cât este de uimită de creșterea micuței sale de la o săptămână la alta. „Mă uitam aseară pe tot dosarul ei, pe toate morfologiile şi ecografiile, şi mi se pare incredibil cum se dezvoltă de la o săptămână la alta. Dacă la început ne uităm şi nu înţelegeam nimic, acum începe să prindă formă. La morfologia trimestrului 2 am văzut-o mai bine ca niciodată şi ne-am dat seama de trăsăturile ei, deşi încă nu este „produsul final’. A fost minunat”, a mărturisit aceasta.
Deși acum împărtășesc mai toate momentele cu admiratorii lor, Gina și Smiley au ales să fie extrem de rezervați în perioada de început. Trei luni au păstrat secretul sarcinii. Într-un final, au dat marea veste într-un filmuleț postat de rețelele de socializare; un oracol video prin care au confirmat zvonurile care circulau în ultima perioadă. „Am păstrat secretul între noi doi. Nu au știut nici prietenii, nici familia”, a spus Smiley. „Nu-mi venea să cred. Nici nu-mi venea să mă bucur”, a completat Gina.
„Și când ai crezut”, a întrebat-o Smiley. „Când am auzit cum îi bate inimioara. Atunci a fost momentul în care mi-a fugit pământul de sub picioare”, a răspuns Gina. Cei doi au aflat după primul trimestru că vor avea o fetiță. Vestea l-a emoționat și mai mult pe artist. „Eu le-am spus tot timpul prietenilor mei că, dacă o să fiu tată de fată, o să fiu terminat. Tații de fete devin foarte sensibili la fete. Ești victimă totală”, a încheiat cântărețul.