Începutul noului an a prins-o pe Bianca Drăgușanu în Dubai, loc despre care vedeta a mai vorbit, descriindu-l ca pe un tărâm magic unde are în plan să se retragă. Astăzi aflăm că treaba este pe cât se poate de serioasă. Diva a făcut o mișcare importantă în acest sens, semn că în curând se pregătește să spună ”adio” României.
„În Dubai m-am plimbat, am mâncat și m-am distrat în fiecare zi. Acolo nu există restricții, adică există că trebuie să porți mască până la restaurant și în mall. În rest, toată lumea se comportă normal, toată lumea este relaxată. Eu mă duc în Dubai pentru că vreau și vacanță și afacere. Cred că pot să o iau oriunde de la capăt”, spunea Bianca Drăgușanu în noiembrie 2020, într-un interviu pentru ”Teo Show”, de la Kanal D, când anunța că este posibil ca Dubaiul să-i devină casă.
Până la acel moment, diva a plecat în recunoaștere, astfel să anul nou a prins-o pe ”tărâmul miliardarilor”, în compania unor prieteni. În prezent, aceasta tot acolo se află, căutând un apartament de lux. Conform CanCan, ea a cerut ajutorul Denisei Tănase și logodnicului ei, Mircea Brânzei, pentru a-i căuta un cămin așa cum visează. Aceasta ar fi vizionat mai multe apartamente imediat după Revelion.
„Caută să își cumpere un apartament în Dubai. Mircea e cel care o îndrumă în această treabă. Bianca este foarte hotărâtă, dar caută un apartament de lux, nu vrea ceva «de mâna a doua». Ce caută ea este extrem de scump. Din câte am înțeles. Dacă nu își găsește ceva luxos nu cumpără, mai așteaptă până o să strâgă toți banii”, a declarat o persoană din anturajul blondinei pentru sursa menționată.
„Vreau să vă spun că, în primă fază, o să le iau pe mama și pe Sofia acolo, să vedem cum se acomodează. E cald, e frumos, am o grămadă de prietene românce. Oricum, pe oriunde mă duc, toată lumea mă recunoaște, inclusiv chinezoaicele de la magazinele celebre. Sunt foarte bine primită și sunt fericită că sunt recunoscută peste tot și unde m-am dus, cam în proporție de 80%, în restaurantele unde am fost, doar datorită faptului că sunt cine sunt și i-am etichetat într-o postare, m-au primit ca pe un oaspete special.
Eu am meditat la ideea de a mă stabili acolo. Toți prietenii mei și toate cunoștințele mele mi-au zis că tot ce pot să fac în România pot să fac și acolo. Și nici nu pornesc de la zero, că sunt Bianca Drăgușanu, mă recunoaște toată lumea. Am stat și m-am gândit că nu ar fi rău să încerc. Rochiile mele, până la urmă, acolo sunt. Dacă aici o rochie pornește de la 150 de euro sau 200 de euro, acolo poate să plece de la o sumă imensă pentru început”, a mai declarat vedeta la Kanal D.