22 dec. 2020 | 20:28

EXCLUSIV Ce a pățit o vedetă de la noi, în urmă cu puțin timp. Soțul ei s-a îngrozit

Știri generale
EXCLUSIV Ce a pățit o vedetă de la noi, în urmă cu puțin timp. Soțul ei s-a îngrozit
Ce a patit o vedeta de la noi

Cântăreața Diana Matei (38 de ani), colega lui Adrian Enache la emisiunea ”Start Show”, de la Național TV,  a trecut cu bine peste perioada de izolare. În urmă cu trei săptămâni, solista ”Tarafului Cleante” a avut primele simptome Covid-19: ”Am simțit ca nu mai am gust și miros, când mâncam biscuiții mei cu scorțișoară. Nu m-am panicat prea tare, am fost sigură că eram pozitivă. Soțul meu s-a speriat însă foarte tare”, a declarat solista, în exclusivitate pentru Playtech.ro. Și-a făcut testul, apoi s-a izolat în apartamentul ei, ca să nu transmită boala soțului Marian Cleante și copilului lor, Ianis Teodor, în vârstă de cinci ani și jumătate. Diana crede că s-a îmbolnăvit în timpul unor înregistrări muzicale.

”M-am autoizolat 15 zile, la domiciliu, închisă în apartamentul meu, fără nimeni, fără copil, soț sau bonă”

Diana, ai trecut cu bine peste coronavirus. Cu ce simptome te-ai confruntat?

M-am trezit într-o dimineață, acum vreo trei săptămâni, că nu mai simt gustul biscuiților cu scoțișoară pe care-i mănânc la micul dejun. Bineînțeles că am sesizat că e ceva în neregulă. Nu m-am panicat absolut deloc, eu nu sunt panicoasă, de fel. M-am dus, mi-am făcut testul, eram sigură că sunt pozitivă. M-am gândit atunci că nu voi păți nimic. După ce am ieșit pozitivă, m-am autoizolat 15 zile, la domiciliu, închisă în apartamentul meu, fără nimeni, fără copil, soț sau bonă. După aceea mi-am refăcut testul, am ieșit negativă. Am avut o formă ușoară, doar lipsa gustului și a mirosului și sinceră să fiu chiar nu mă tem de acest virus. Am fost foarte atentă și chiar și așa am luat coronavirus, din fericire numai eu. Soțul meu, copilul meu, nimeni altcineva din familie nu a fost bolnav.

”Soțul meu este foarte fricos. Era foarte speriat cât am fost bolnavă, îi era teamă să nu se înrăutățească starea mea”

Ai participat la filmările pentru Revelion. Au fost considerate adevărate focare de coronavirus. Acolo te-ai îmbolnăvit?

Am participat, într-adevăr, la filmările pentru Revelion. Nu aș putea spune că au fost focare de coronavirus. Mi se pare exagerat. Eu moderez o emisiune la Național tv și știu cum se dezinfectează totul, cum se poartă masca, cum păstrăm distanța. Se iau niște măsuri. Nu am dobândit coronavirusul la filmări, deși am fost înconjurată de mulți oameni. Nu de acolo am luat. L-am dobândit cred că de la un studio de înregistrări unde merg să repet, într-adevăr am fost neglijentă și nu am dezinfectat microfonul înainte de a cânta. Nimeni altcineva din familia mea nu a avut coronavirus, Dumnezeu mi l-a trimis mie, poate pentru că sunt cea mai puțin panicoasă dintre toți. Soțul meu este foarte fricos. Era foarte speriat cât am fost eu bolnavă, îi era teamă să nu se înrăutățească starea mea.

Vei face vaccinul anti-Covid? Multă lume e reticentă.

Cred că-l voi face. O să mai dureze ceva până ajunge la noi. Voi încerca să mă documentez foarte bine, să aflu cât mai multe informații de la oameni acreditați. Ar trebui totuși să-l facem ca să fim feriți.

Ești de acord cu restricțiile luate de autorități?

Nu știu dacă sunt de acord cu toate restricțiile pentru că unele sunt în antiteză, mi se par puțin absurde. Adică lași supermarket-urile să funcționeze, se îmbulzește lumea și nu lași oamenii la teatru, sau la un concert. Cred că masca e ușor inutilă, însă e formă de protecție mai mică sau mai mare. Eu am purtat-o tot timpul și în jurul meu s-a purtat și tot am luat virusul.

Cum vă descurcați financiar? Mulți artiști au cerut ajutor de la stat. Aveți economii?

Nu a fost un an ușor. Nu am cerut ajutor de la stat pentru că eu sunt angajată, nu beneficiez de acea indemnizație. Am intrat bineînțeles în economii.

”Pe mine și pe soțul meu nu ne sperie vreo pandemie, noi am făcut niște jurăminte. Familia e foarte importantă”

Multe cupluri de vedete si nu numai s-au despărțit in pandemie. La voi cum stau lucrurile?

Pe noi nu ne sperie nicio pandemie, noi am făcut niște jurăminte. Am știut ce facem când ne-am căsătorit, și eu și el. Pentru noi familia e foarte importantă. Avem un copil care trebuie să crească împreună cu părinții lui, ne iubim foarte mult.

Mai vrei copii? Marian, soțul tău, mai are doi.

După ce l-am născut pe Ianis, mi-aș mai fi dorit. În acest moment, dacă ar fi să se întâmple, nu aș zice nu, dar nu l-aș forța eu. Marian mai are doi copii dintr-o căsnicie anterioară. Suntem o familie mare, Ianis e atașat de frații lui, George și Ștefania. Ei sunt mari și nu mai stau cu noi. Nu simte deci lipsa unui frățior sau a unei surioare.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Testul de inteligență care face furori în startul anului 2025! Doar geniile găsesc omul din viitor prezent în fotografie, în doar 6 secunde
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Revelion de coșmar pentru Brigitte și Florin Pastramă, în Poiana Brașov! Incredibil ce li s-a întâmplat în restaurantul unde s-a ținut petrecerea. 'Am plătit 600 de euro!'
Unica.ro
Horoscopul săptămânal pentru zodia ta în perioada 6 - 12 ianuarie 2025
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Sobe interzise! Ordin pentru cei care și-au montat soba înainte de 2010. Devin ilegale din 2025
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
Începe VÂNĂTOAREA ANAF! Poți să te trezești cu POPRIRI peste noapte!
Mediaflux
Alexandru Ciucu, partea lui de adevăr despre divorțul de Alina Sorescu, la doi ani de la despărțire. Ce își reproșează creatorul de modă
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Cum a reușit un avion să decoleze în 2025 și să aterizeze în 2024. Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva. Care e explicația
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro