Celebrul Ilie Năstase, ajuns la 74 de ani, se pare că nu poate trece peste vechile războaie nici de sărbători. Este deja de notorietate războiul dintre celebrul tenisman și jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Se pare că acest conflict, între cei doi, a revenit în prim-plan.
Fostul mare sportiv, Ilie Năstase, este cunoscut pentru temperamentul său vulcanic. Mai este cunoscut și pentru reacțiile dure la adresa unor persoane, dar și pentru faptul că nu uită și foarte greu iartă, mai ales dacă este acuzat pe nedrept.
Recent, după anunțul decesului unuia dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii, Diego Maradona, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut câteva comentarii acide pe această temă. Jurnalistul nu de puține ori a avut remarci, pe diferite subiecte, răutăcioase și multe dintre ele tendențioase. Se pare că și ultimul său comentariu a fost în același ton, declarând despre Maradona că:
”Maradona a fost un personaj dezgustător din punct de vedere uman: alcoolic, drogoman înrăit, amic al Mafiei și al siniștrilor dictatori”.
Au fost multe reacții critice la adresa lui Cristian Tudor Popescu, pe marginea acestor declarații. Dar cel mai virulent a fost chiar Ilie Năstase, poate și din solidaritate cu marele sportiv.
În urma comentariului făcut de jurnalist, Ilie Năstase a simțit nevoia să reacționeze, iar cele enunțate de fostul sportiv a sunat ca o declarație de război împotriva lui Cristian Tudor Popescu. Într-un interviu acordat redacției Impact.ro, Ilie Năstase a comentat cele enunțate de jurralist, spunând:
”Este incredibil până unde poate să ajungă acest Cristian Tudor Popescu! Să vorbeşti în asemenea hal despre Diego Maradona? Acestui om, dacă-i pui două coarne, este Diavolul în persoană. El jignește pe toată lumea, pe toţi sportivii noştri mari.
Voi vă daţi seama ce o să fie la gura lui când voi muri eu? Vă daţi seama ce o să să spună despre mine? Că am fost numărul unu în tenis și atât, iar apoi o să-și dea drumul veninului din el asupra mea?”, a declarat Ilie Năstase.
Încercând să nu se dezmintă, Ilie Năstase și-a continuat afirmațiile, aducându-și aminte de un moment inedit cu celebrul junralist, Cristian Tudor Popescu. tenismanul a făcut referire la un meci de tenis la dublu, meci în care jurnalistul nu prea a făcut față jocului.
”Eram o dată la fosta bază a celor de la BTT. Jucam la dublu cu Cristian Tudor Popescu şi ne-au aruncat o provocare alţi doi indivizi. Mi-a venit ideea ca, la rândul meu, să-mi provoc partenerul. I-am spus: ”Uite, dacă o să râzi măcar o singură dată pe timpul partidei, sigur îi învingem!”.
Ei, ce credeţi? I-am învins? Aş, am luat bătaie! De atunci cred că omul acesta nu ştie să râdă sau măcar să zâmbească. L-a văzut cineva râzând pe Cristian Tudor Popescu?!”, a povestit Ilie Năstase, în exclusivitate pentru impact.ro.