15 dec. 2020 | 14:48

Ce se întâmplă chiar acum cu pensiile speciale. Decizia CCR de azi e revoltătoare

News
Ce se întâmplă chiar acum cu pensiile speciale. Decizia CCR de azi e revoltătoare
Pensiile speciale scapă de taxare majorată

Într-un moment destul de delicat din punct de vedere politic și social, decizia CCR de astăzi amplifică lucrurile. Conform unor surse, astăzi CCR a dat o decizie, cel puțin controversată, referitoare la taxarea pensiilor speciale. Tema, și-așa una sensibilă, prin noua decizie amplifică și mai mult nemulțumirie în plan social.

Pensiile speciale scapă de taxare majorată

În urmă cu ceva vreme, înainte de schimbarea configurației parlamentare, pe 17 iunie, în cele două camere s-a votat o modificare a Legii Codului Fiscal privind taxarea pensiilor speciale, de peste 7.000 de lei, cu 85 %. Imediat după votul din Camera Deputaților, Curtea de Casație și Justiție trimite o sesizare pe marginea acestui amendament.

Sesizarea a ajuns direct la  Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului. Semnatarii sesizării către CCR argumentau că noul amendament contravine legislației. În același timp, se conisderă că amendamentul este abuziv și, deci, nelegal.

„Legea instituie o taxă pe venitul din pensiile reglementate de legile speciale care este diferită de impozitul pe venit şi se cumulează cu acesta din urmă, ceea ce înseamnă că acestei categorii de venituri, care fac obiectul taxării conform legii criticate, li se aplică atât impozitul pe veniturile din pensii, cât şi taxa nou instituită.

Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării şi principiului aşezării juste şi echitabile a sarcinii fiscale”, precizează ICCJ.

Amendamentul considerat neconstituțional de către CCR

Decizia CCR de astăzi a fost amânată, din iunie și până acum, de nenumărate ori, iar finalul este unul revoltător. Cel puțin asta este reacția inițiatorilor amendamentul ce face obiectul deciziei CCR. În decizia înatului for constituțional se specifică faptul că modificarea votată în 17 iunie este abuzivă și neconstituțională. Amendamentul modifica pragul de impozitare pentru magistrați și pentru fostele cadre militare, ieșite în rezervă.

„În aceste condiţii, prin cuantumul ridicat, măsura instituirii taxei reprezintă o adevărată confiscare şi este de natură a afecta însăşi substanţa dreptului. Opţiunea promovată prin legea în discuţie reprezintă un subterfugiu prin care se aduce atingere chiar substanţei dreptului la pensie”, se afirmă în jsutificare sesizării.

Deciziile privind impozitarea pensiilor militare și a magistraților au fost luate astăzi, 15 decembrie, onform site-ului oficial al instituției. Rămâne de văzut care va fi reacția noilor parlamentari, în raport cu decizia de astăzi a CCR, sau dacă va mai exista o încercare de impozitare a pensiilor speciale.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Se schimbă harta României. UDMR a anunțat deja
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro