Cosmin Olăroiu continuă să facă performanțe uriașe în China, după ce a luat primul titlu din istoria lui Jiangsu Suning. Echipa pregătită de antrenorul român a obținut calificarea în finala Cupei, după ce a trecut de Tianjin Teda, la lovituri de departajare. A fost 0-0 la capătul celor 90 de minute de joc, în care formația lui Olăroiu a fost mult timp în superioritate numerică. Qian Yumiyao, de la Tianjin, a fost eliminat în minutul 48 al partidei. Egalitatea numerică s-a restabilit pe final, după ce Zhang Cheng a primit și el cartonaș roșu, în minutul 81.
În finala Cupei Chinei, Jiangsu Suning o va înfrunta pe Shandong Luneng, formație care a învins-o sâmbătă pe Wuhan Zall, scor 5-0. Echipa lui Cosmin Olăriu pornește cu prima șansă în acest duel. La ultimul meci direct, în campionat, Jiangsu o învingea pe Shandong cu scorul de 5-0.Finala cupei va avea loc pe 13 decembrie, de la ora 9:00 a României.
Olăroiu a scris istorie pentru formația patronată de Zhang Jindong, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cel care deține și echipa Inter Milano. A întrerupt dominația celor de la Ghuangzhou Evergrande, pe care i-a învins în finala campionatului.
„Jiangsu Suning a câștigat campionatul, a scris o pagină de poveste în istoria clubului. Peste ani ne vom aminti cu plăcere despre această mare performanță. Acest trofeu nu va fi însă finalul unui ciclu, din contră. Va fi începutul a ceva măreț.
De acum înainte trebuie să ne luptăm an de an pentru titlu, să tindem și spre alte trofee. Vom investi și mai mult în dezvoltarea fotbalului din China, vom încerca să atragem și mai mulți tineri către acest sport”, a declarat patronul celor de la Jiangsu Suning, Zhang Jindong.
Cosmin Olăroiu are un salariu stagional de șapte milioane de dolari, dar patronul clubului i-a oferit și o primă uriașă. Alte trei milioane de dolari pentru câștigarea titlului. Zhang Jindong, patronul lui Jiangsu, este cel care a cumpărat și clubul italian Inter Milano. Și are o avere estimată la opt miliarde de dolari.