Cel mai surprinzător aspect al alegerilor parlamentare desfășurate în România duminica trecută este ascensiunea unui partid de dreapta. Erau puține informații despre AUR, care a reușit să obțină 9 la sută voturi. Abia a trecut un an de când s-a format acest partid și iată-i astăzi în Parlamentul României.
În acest moment sunt multe discuții despre modul în care AUR a obținut un astfel de succes. Experții au raportat că AUR are sprijin din partea puternicei Biserici Ortodoxe din România. În afară de multele obiective, deja cunoscute, pe agenda sa este inclusă și anexarea Republicii Moldova la România.
Evoluția unui partid ca AUR, care acum un an nu era nici măcar pe hârtie, a dat peste cap toate calculele electorale. Calcule făcute de celelalte partide cu istorie în politica democratică din ultimii treizeci de ani.
Chiar în pandemie fiind, și cu reguli stricte referitoare la campaniile electorale, AUR și implicit, George Simion s-au axat pe rețelele de socializare. De fapt singurul loc în care liderul alianței a marjat puternic a fost pagina sa de Facebook.
Aparent peste noapte și din neant, AUR, care a organizat o campanie online țintită, strategică, a devenit al patrulea cel mai mare partid politic din România și unul care se opune ferm valorilor UE. Conform celor de la recorder.ro, Simion a înregistrat o creștere masivă în ultima lună, în raport cu ceilalți lideri politici.
Conform platformei jurnalistice de investigații recorder.ro, Simion în ultima jumătate de an a investit în promovare 4.000 de lei. Pe când Marcel Ciolacu, de exemplu, ar fi investit 161.000 de lei, iar Gabriela Firea 95.000 de lei în ultimele 90 de zile.
Dacă e să analizăm evvoluția lucrurilor, am putea spune că AUR a devenit revelația ultimilor 25 de ani de politică din România. Asta nu se datorează numai procentului câștigat la alegeri, ci și numărului de noi adepți. De duminică și până la ora la care scriem acest material, peste 15.000 de oameni s-au înscris în noua formațiune politică.
”Facem parte din Coaliția pentru familie și am apărat familia și am promovat familia și intenționăm să facem acest lucru în parlament”, a spus Claudiu Târziu, adăugând că AUR este singurul partid care îl susține pe Donald Trump. Într-adevăr, există ecouri în partid despre neîncrederea mass-media a lui Trump și chiar pretenții de manipulare a votului.
Pentru mulți, în diaspora, AUR a fost prima alegere, în Italia, și a doua în Franța și Spania. Mulți speculează acum despre cine sau ce se află în spatele sprijinului AUR. Se vehiculează numele lui Iulian Fota, fost șef al Colegiului Național de Informații.
Află mai multe detalii aici!