Problema căldurii și a apei calde se agravează cu fiecare zi care trece, în București. De vină ar fi iarna, după cum spune noul primar al Bucureștiului, Nicușor Dan. Astfel, s-a aflat cum pot bucureștenii să tragă autoritățile pentru lipsa căldurii și a apei calde.
Nicușor Dan, primarul Capitalei, a explicat faptul că defecțiunile care au dus la lipsa căldurii și a apei calde din apartamentele bucureștenilor au survenit din cauza scăderii bruște de temperatură, întrucât rețeaua de distribuție nu permite variații mari de presiune, scrie impact.ro.
Vestea rea este că astfel de situații se vor mai înregistra în această iarnă. Pe de altă parte, Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România (FAPR), a explicat ce ar trebui să facă fiecare bucureștean care întâmpină probleme cu furnizarea căldurii.
Radu Opaina, președintele FAPR, crede că oamenii ar trebui să se debranșeze urgent de la rețeaua de termoficare și să își instaleze centrale de apartament.
”O soluție ar fi ca fiecare dintre cetățenii acestui oraș să înțeleagă faptul că nu trebuie să mai depindă de alții ci să își facă singuri căldura și apa caldă. Cel mai accesibil și sigur sistem este să-și monteze centrale de apartament”, a declarat Radu Opaina.
În plus, președintele FARP spune că toate persoanele afectate de lipsa agentului termic ar trebui să acționeze furnizorul în judecată. ”Oamenii ar trebui să acționeze în judecată fuirnizorul de agent termic și să recupereze toate daunele. Dacă vor acționa 10 mii, 20 de mii de oameni, să vedeți cum va începe sistemul să își revină.
Fiecare om în parte trebuie să se constituie parte civilă și să acționeze cu dosarul lui de daune. Cu cât mai multe dosare individuale, cu atât șansa este mai mare. Trebuie acționat cât mai urgent”, a mai precizar președintele Federației Asociațiilor de Proprietari.
În opinia lui Radu Opaina, situația cu care se confruntă mulți dintre bucureșteni este de natură penală pentru că ”legea spune că dacă afectezi viața și sănătatea oamenilor din cauza lipsei căldurii, este motiv de închisoare”.
În plus, oamenii vor apela la tot felulde soluții pentru a se încălzi, multe fiind niște improvizații foarte periculoase. ”Dacă vor fi caloriferele sloi, iar afară temperaturi de -10, -5 grade Celsius, cum credeți că o să se încălzească oamenii? Vor face improvizații care încing instalațiile electrice, se vor încălzi la sobe de gaz improvizate, sau prin alte metode, care vor fi adevărate bombe”, a mai precizat Radu Opaina.