Artistul Ștefan Stan a devenit pentru prima oară tătic. Soția sa, Simona, a adus pe lume primul lor copil. Cu toate că sunt amândoi la prima experiență de acest gen, proaspeții părinți au avut grijă ca să pregătească totul din timp.
Astfel că camera micuței, pătuțul, hăinuțele, lucrurile de bebeluși – au fost toate puse la punct pentru venirea pe lume a fetiței lor. Conform unor surse apropiate artistului, soția acestuia a născut prin cezariană, iar atât mama, cât și copilul sunt în stare perfectă de sănătate.
Așadar, este bucurie mare în familia celebrului artist, Ștefan Stan. Amintim că acesta a căpătat notorietate după ce a câștigat emisiunea ”Vocea României”, de la Pro TV, în anul 2011. Aceasta a devenit acum și tătic. Iată ce declara artistul în urmă cu ceva timp.
”Nu pot să exprim cum mă simt, e un dar divin. O așteptăm din clipă în clipă pe scumpa noastră. Simona e însărcinată în 38 de săptămâni, iar micuța are deja, potrivit ecografului, 3,600 kg. Ne-am mutat anul acesta la casă, deși a fost destul de greu. Nu știam la ce eforturi financiare ne băgăm în plină criză, eu nu am avut concerte așa cum aveam înainte, ca de altfel toți artiștii, ne-a fost foarte greu. Însă, am fost preocupați să ne amenajăm cuibul și să o așteptăm pe prințesa noastră cum se cuvine. Tocmai ce am montat bucătăria și camera ei!” a declarat el în urmă cu ceva vreme, pentru Click.ro.
Ștefan Stan este un cântăreț român de muzică blues-soul. Acesta s-a născut pe 2 iulie 1977, în București. A locuit o perioadă lungă în New York și a devenit celebru după ce a câștigat primul sezon al emisiunii “Vocea României” de la Pro TV. A început să lucreze de la vârsta de 16 ani în fabrică, pe șantier și a cântat prin baruri.
“S-a scris cum ca am fost sarac, ca mi-au lipsit multe, ceea ce nu-i adevarat. Am avut tot ce mi-am dorit si nu mi-a lipsit nimic. Nu am fost un copil sarac. Mama m-a trimis insa la munca pentru a invata sa apreciez tot ceea ce primesc, ca sa ma obisnuiesc cu munca. Am inceput sa muncesc de la 16 ani, nu din cauza dificultatilor financiare, ci pentru ca parintii mei au incercat sa ma invete ce inseamna munca si care este valoarea banului. Sa pot aprecia valoarea banului si sa invat ca lucrurile se obtin prin munca. Am invatat sa ma feresc de omul prost si de femeile nervoase”, a declarat Ștefan Stan în cadrul unui interviu oferit în urmă cu ceva timp jurnaliștilor de la revista VIVA!.