Un bărbat din Neamț este acuzat de viol de propria sa fiică. Un detaliu din dosar i-a șocat până și pe judecători. Până să fie identificat autorul de fapt al abuzului, în cercul de suspecţi bănuiţi au intrat fraţii ei vitregi, un unchi şi alte câteva persoane. Ce au descoperit procurori este de-a dreptul șocant.
Un dosar în care o minoră de 13 ani și jumătate a fost violată și a rămas însăcinată a fost descâlcit de procurori și trimis la Judecătoria Roman. S-a dovedit că vinovatul este chiar tatăl victimei, Iulian Șerban în vârstă de 38 de ani.
Cercetările în aceast caz au început acum 3 ani şi a fost necesară o colaborare între poliţiştii din Neamţ şi carabinierii italieni, pentru a se stabili cine este autorul. Proba de necontestat este un test genetic făcut copilului care s-a născut în urma abuzului sexual.
Ancheta a fost îngreunată şi de faptul că minora a dat declaraţii contradictorii. A susținut că a avut relaţii intime cu fraţii vitregi mai mari şi cu alte persoane, iar la un moment dat l-a indicat chiar pe un unchi, fratele tatălui său. Testele genetice au infirmat declarațiile făcute de fată.
Un test genetic a confirmat că tatăl fetei era autorul, iar pe 22 iulie 2020, magistraţii de la Judecătoria Roman îl arestau pe Iulian Şerban, acuzaţia fiind de viol. Acesta tocmai se întorsese din Italia, unde se refugiase, pentru a participa, în localitatea de baștină, la pomana unei rude.
”Organele de cercetare penală au dispus măsura preventivă a reţinerii unei persoane, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol în formă continuată. La aceeaşi dată, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au sesizat Judecătoria Roman cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a a admis propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile“, arătau anchetatorii.
Iulian Şerban și mama victimei se căsătoriseră în Italia, după ce trăiseră o perioadă în concubinaj. Bărbatul luase numele femeii. Familia venea periodic în România așa cum a făcut și în anul 2027, an în care au avut loc violurile. Ancheta a demarat după ce mama a cerut ca fiica să fie supusă unei intervenţii de întrerupere a sarcinii.
Există suspiciunea că cei doi, tatăl violator şi mama victimei, au devenit soţ şi soţie din interes, realizând că oficializarea relaţiei le aduce beneficii de natură materială, aiici fiind vorba de alocațiile copiilor, multmai mari în Italia.
”Bărbatul acuzat de viol lucra în construcţii, în Italia. Victima, de mică, a crescut în străinătate, iar faptele s-au petrecut începând cu 2017. La un moment dat, copiii au venit cu tatăl acasă, mama, care are 42 de ani, rămânând în Italia, dar s-a întors şi ea după o perioadă“, a declarat Elena Cozma, asistent social la primăria unde locuia familia.