22 nov. 2020 | 21:02

Vedeta din România care s-a tratat 10 ani de o boală deși nu o avea: „Diagnosticul a fost pus greșit”

Monden
Vedeta din România care s-a tratat 10 ani de o boală deși nu o avea: „Diagnosticul a fost pus greșit”
Anca Badiu s-a tratat timp de 10 ani de o boală pe care, de fapt, nu o avea

Se întâmplă şi la case mai mari. O vedetă din România s-a tratat 10 ani de o boală, deşi nu o avea. Cântăreaţa a povestit că diagnosticul pus de medici a fost unul greşit.

Boala de care s-a tratat degeaba un deceniu

Dacă la începutul anilor 2000, Anca Badiu era considerată una dintre cele mai frumoase cântăreţe din muzica românească, în urmă cu câţiva ani această a decis să se retragă din viaţa publică. Motivele sunt dureroase, iar problemele de sănătate au acaparat-o complet.

De curând, fosta membră a trupei Class a povestit că s-a tratat timp de 10 ani de o boală pe care, de fapt, nu o avea. Se pare că a fost vorba despre un diagnostic pus greşit de medici.

“La un moment dat, acum 10 ani, am avut niște crize în capul pieptului și aveam reflux gastro-esofagian. M-am dus la doctor doar că, ce să vezi? Mi-au pus un diagnostic greșit: hernie hiatală. Nu am avut pentru că am descoperit cu stupoare după 10 ani, după tratamente. Mi-au găsit o gastrită. Am făcut un tratament cu antibiotice. Am probleme cred că puțin cu fierea. Neavând această hernie hiatală, aveam probleme și cu gâtul, îmi veneau alimentele înapoi. Începând și dieta asta cu nutriționistul, am mâncat mai puțin. Deci diagnosticul a fost pus greșit”, a declarat Anca Badiu, la Antena Stars.

Motivul pentru care a decis să iasă din lumina reflectoarelor

Însă problemele de sănătate nu s-au oprit aici. Artista a povestit că se luptă cu depresia şi anxietatea de ani de zile, iar zecile de kilograme pe care le-a luat în timp au pus-o la pământ. Deşi într-un timp reuşise să slăbească peste 20 de kilograme, vestea că fratele său a murit a distrus-o. Mircea Badiu a fost găsit mort, în 2015, într-un parc din Spania. Se pare că acesta se afla în vacanţă când a suferit un infarct.

“M-am retras în contextul în care s-au petrecut evenimente destul de dureroase în viața mea. Am fost foarte apropiată de Mircea, fratele meu, pe care l-am pierdut într-un mod subit și asta a declanșat o suită de stări, cum ar fi anxietatea și depresia severă. Apoi am urmat tratamentul cu anti-depresie câțiva ani buni, kilogramele în plus, izolarea, ceea a făcut deliciul presei. Am fost surprinsă în anumite ipostaze, fotografiată, apărând astfel în multe articole, iar toate acestea nu m-au ajutat deloc. Ba dimpotrivă.

“Muzică fac și voi face întotdeauna, pentru că asta este ceea ce îmi place cel mai mult. Insă nu am simțit că este momentul să apar încă, deși am lucrat la piese noi. M-am retras pentru o perioadă, dar nu definitiv”, a povestit Anca Badiu pentru revista Ciao.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro