„Era în firea lui să se sacrifice pentru alții”, a spus Alina Claudia Denciu, soția medicului-erou de la Piatra Neamț. Femeia continuă seria declarațiilor despre întâmplarea din Secția ATI care a îndoliat România.
Medicul Cătălin Denciu și-a riscat propria viață, însă a salvat alte șase. S-a ales cu arsuri pe 40% din corp și a fost transportat de urgență la un spital din străinătate. La noi nu a fost găsit loc pentru el. Pe lângă acesta, alte șase persoane se zbat între viață și moarte după incendiu.
Alina Claudia Denciu a făcut noi declarații despre starea soțului ei, medicul-erou de la Piatra Neamț, la Antena 3:
„Exact asta i-am spus înainte de a pleca, nu avem nevoie de un erou, avem nevoie de un soţ, un tată. Ştiu că şi-a făcut meseria şi sper să şi-o facă în continuare cu dedicaţie, prea multă dedicare uneori pentru ce oferă sistemul medical din ţara noastră. Era încrezător, el era îngrozit de ceea ce a putut să vadă acolo, îmi spunea încontinuu: „Eu sunt bine, eu sunt bine, ceilalţi ardeau, ardeau”.
Aceasta a povestit că mulți oameni îl au în atenție, chiar și ambasadorul României în Belgia, colegii se mobilizează, iar ministrul Sănătății îi este aproape. „Se interesează toţi de el, şi doamna ambasador, şi toată lumea. Pe mine nu mă interesează astea, vreau să primească atenţia medicală pe care cu siguranţă o va primi acolo şi să se întoarcă acasă viu şi sănătos cât se poate. Colegii se mobilizaseră şi începuseră să caute soluţii în străinătate, ştiind exact care sunt condiţiile şi şansele pe care le are un pacient, mare ars, cum spunem noi în ţara noastră şi atunci soluţia domnului ministru a venit să ne ajute, să nu mai căutăm noi disperaţi soluţii în afară”, a mai spus femeia.
„Din dorinţa lui de a salva cât mai multe vieţi. Putem spune că s-a aruncat în flăcări pentru a-i salva. El a scos din celălalt salon, salonul alăturat. A încercat să intervină şi unde ardea. Asistenta a încercat să îl ajute”, a declarat managerul spitalului.