Ștefan Bănică Jr. a scris un mesaj cutremurător pe rețeaua de socializare cu ocazia morții actorului Vladimir Găitan. Cei doi au fost colegi la Teatrul de Comedie și au jucat în mai multe piese, astfel că evenimentul nefericit la afectat pe Ștefan Bănică.
Ștefan Bănică a scris pe pagina personală de Facebook un mesaj cutremurător gla aflarea vștii că marele actori Vldimir Găitan a decedat. Ștefan Bănică și Vladimir Găitan au fost colegi la Teatrul de Comediu, unde împreună, au jucat în mai multe piese de teatru de sucuces.
”A plecat dintre noi Vladimir Gaitan, actorul al carui nume este legat de atâtea roluri frumoase in teatru și in film, colegul meu mai mare de la Teatrul de Comedie (cu care am avut plăcerea sa joc in „Revizorul” lui Gogol și „Pescărușul” lui Cehov ), dar, mai ales, OMUL, înzestrat cu blândețe, cu puterea de a indura suferința și întotdeauna cu o vorba buna la el. Drum bun, Duțu!”, a scris Ștefan Bănică pe pagina personală de Facebook.
Trupul neânsuflețit al actorului Vladimir Găitan va fi depus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, km 0, joi, 12 noiembrie, ora 13.00.
”Tata s-a stins din viață acasă, alături de familie, așa cum a fost și ultima sa dorință. Mulțumim celor ce ne sunt și ne-au fost alături cu gânduri bune și avem rugămintea să înțelegeți durerea adâncă ce ne copleșește în aceste clipe. Le suntem extrem de recunoscători medicilor, asistenților și farmaciștilor care l-au îngrijit și au fost alături în cele mai grele clipe”, a transmis fiica actorului, Gloria.
De asemenea, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, ora 12.00, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, km 0. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, sâmbăta, 14 noiembrie, ora 14.00 pe Aleea Artiștilor.
”Ne dorim ca atât presa cât și cei ce vor să își ia rămas bun de la tata să dea dovadă de înțelegere, discreție și să respecte măsurile ce se impun în contextul actual. Transmitem tuturor multă sănătate în aceste vremuri de grea încercare! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, adaugă Gloria.
Vladimir Găitan a murit la vârsta de 73 de ani, anunțul fiind făcut, marți seara, Vlad Rădescu, colegul său. ”Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri… Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!”, spunea Vlad Rădescu.
Vladimir Găitan a fost una dintre elitele teatrului românesc. În anul 2002, Vladimir Găitan a primit ”Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de Cavaler”, pentru devotamentul și harul său artistic.