09 nov. 2020 | 18:55

Ce boală are Gabriela Cristea. A aflat abia acum, după 4 ani

Știri generale
Ce boală are Gabriela Cristea. A aflat abia acum, după 4 ani
Ce boală are Gabriela Cristea

Gabriela Cristea este una dintre cele mai iubite personalități din televiziune. Este frumoasă, de succes și se poate mândri cu o familie cum mulți își doresc, având un soț iubitor și niște fetițe minunate.

De ce boală suferă Gabriela Cristea

Medicii i-au dat un diagnostic crunt frumoasei prezentatoare TV. Gabriela Cristea suferă de o boală la nivelul danturii. Este vorba de parodontoză, o afecțiune a dinților. Vedeta a transmis fanilor că își va rezolva problema cât de curând. Cu ocazia asta, prezentatoarea a mărturisit că are de gând să se pună și pe slăbit.

”Sunt în revizie tehnică. Încep să mă tunez, să mă reconfigurez. Am fost la dentist să îmi refacă toată dantura, că mi-au scris oamenii pe Instagram că am dinții strâmbi. Și eu le-am zis că sunt naturali, așa m-a înzestrat natura. Mă duc pentru că după 4 ani am ajuns în sfârșit la dentist și m-am trezit că am parodontoză. Fără să am niciun simptom, dar mă rezolv”, a spus Gabriela Cristea la o emisiune TV, potrivit Spynews.ro.

Gabriela Cristea vrea să mai slăbească 10 kilograme

Gabriela Cristea a estimat că are nevoie să dea jos 10 kilograme, iar apoi va avea silueta perfectă pe care o dorește. De asemenea, vedeta TV a declarat că are grijă de sănătate și ea vitamina C pentru a ajuta sistemul imunitar.

”Apoi o să intru la o cură de slăbire mai drastică un pic. Mai am de dat cam vreo 10 kilograme și atunci sunt ca trasă prin inel. Nu mă stresez foarte tare. Iau Vitamina C să mă imunizez”, a continuat Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea are parodontoză

Gabriela Cristea are parodontoză

Cu ce viciu s-a luptat Gabriela Cristea în trecut?

Gabriela Cristea a declarat că, a renunțat la fumat în urmă cu 12 ani. A luat pachetul de țigări și, la data de 14 septembrie, l-a pus pe balcon și l-a lăsat acolo. Vedetei nu i-a păsat că ninge sau că plouă peste ele, pentru că a vrut să-și arate că poate renunța la acest viciu.

”Oamenii nu sunt toți la fel. În urmă cu 12 ani, mi-am zis: ”De pe 14 septembrie, eu nu am să mai fumez”. Eu am fost fumătoare. Nu una înrăită, dar fumătoare. Și în ziua de 14, m-am așezat cu pachetul de țigări în mână și cu bricheta, și am zis: ”Ori eu, ori voi. Eu sunt mai importantă decât voi. Le-am pus undeva pe balcon și au rămas acolo luni de zile. Le-am lăsat să le văd cumva acolo și nu am mai fumat din momentul ăla și acum pledez împotriva fumatului.”, a declarat Gabriela Cristea potrivit sursei citate.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro