Artistul CRBL a luat o decizie radicală în urmă cu două luni. Astfel, artistul și-a luat familia și s-a mutat în Spania. Dar ce este cu adevărat curios este motivul pentru care vedeta a renunțat la tot ceea ce avea în România, pentru a duce o viață nouă peste hotare.
CRBL nu a mai apărut de ceva vreme în fața camerelor de luat vederi, însă artistul nu a renunțat la muzică, ci chiar pregătește un proiect în acest sens, însă nu în România, ci peste hotare. El și-a luat soția, fiica și pisica, și s-au mutat cu toții în Spania. Însă dacă vă întrebați cum de a ajuns cântărețul la o asemenea decizie, se pare că motivul ar fi liniștea pe care o caută vedeta, dar și frumusețile de peste hotare. Toată călătoria lor peste hotare a început însă în urmă cu cinci ani, atunci când Spania le-a pătruns în suflet și i-a determinat să se întoarcă, doar că de data aceasta definitiv.
”Aici e bine, e foarte bine. Noi am venit aici acum cinci ani, am mai stat vreo doi ani așa pe sărite și acum, în septembrie, am revenit. Am testat zona, ne-a plăcut foarte mult și am zis că așa e mai bine pentru familia noastră. Eu mereu am căutat mai multă liniște. Mi-am adus cu mine toate lucrurile din România și fac muzică de aici. Deocamdată suntem într-o vacanță prelungită, dar avem niște planuri pentru 2021 și o să le punem în practică. Fetele s-au adaptat foarte bine”, a declarat CRBL în cadrul unei emisiuni de televiziune.
În plus, se pare că atât fiica lui, cât și soția lui s-au acomodat foarte bine în Spania și chiar îi predau artistului lecții de spaniolă.
”Fiica mea face școală aici, iar pentru Elena este, ce să zic, bine. Ele vorbesc mult mai bine spaniola. Avem și prieteni aici. Aveam prieteni și înainte, dar ne-am făcut și unii noi. Ne intregrăm ușor, ușor în comunitate, iar pentru mine e ca o renaștere. Planul este să rămânem aici ceva timp”, a mai spus artistul.
Însă pentru această decizie radicală, CRBL are și o explicație, iar la baza acestei decizii stau curajul și asumarea lui și a familiei sale.
”Mulți prieteni de-ai mei ar face acest pas, dar le lipsește curajul și asumarea. Dacă noi trei am decis că este mai bine așa, ne-am luat viața în mâini și am plecat pur și simplu”, a mai spus fostul concurent al emisiunii ”Asia Express”.