După ce rata de incidență a trecut de pragul de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori, alte localități din preajma Capitalei intră în cod roșu. Măsurile de restricție vor fi pe o perioadă de 14 zile, după care vor fi reevaluate.
Prefectul județului Ilfov, Daniel Zamfir a făcut anunțul și a precizat că cele șapte localități în care va fi instituit scenariul roșu sunt: Brăneşti, Bragadiru, Ciorogârla, Dobroieşti, Dragomireşti Vale, Mogoşoaia şi Popeşti Leordeni. Alte două localități din Ilfov au intrat în scenariul roșu de la sfârșitul lunii octombrie, Berceni și Dărăști.
Prefectul a spus că o decizie în acest sens va fi adoptată în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, unde se vor stabili măsurile de restricție.
”Vorbim despre transmitere comunitară, focarele nu sunt luate în calcul când vorbim de incidenţa cumulată a cazurilor. Avem la Bragadiru (un focar) cu 3 cazuri la un cămin de bătrâni și alte 27 de cazuri într-un alt cămin de bătrâni la Popeşti-Leordeni”, a declarat Daniel Zamfir la Digi24.
Potrivit reglementărilor în vigoare, o serie de măsuri și restricții vor fi instituite în cele șapte localități menționate mai sus. Așadar, masca de protecție devine obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Se interzice activitatea restaurantelor, barurilor, cafenelelor etc. care desfășoară activități de preparare și consum a produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice, cu excepția celor din interiorul hotelurilor care vor funcționa doar pentru turiștii cazați.
Suspendarea cursurilor în instituțiile de învățământ și susținerea orelor în sistem online este o altă măsură prevăzută.
”Din informațiile pe care le-am primit și de la autorități și de la inspectorul general, avem capacitatea și posibilitatea de a ține aceste lecții în sistem online. Se va face o analiză la 14 zile și în funcție de situația de la momentul respectiv se va prelungi aplicabilitatea măsurilor sau nu”, a adăugat Daniel Zamfir.
Pentru ziua de joi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat un nou record de infectări cu noul coronavirus.
”Până astăzi, 5 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 276.802 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 191.085 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 9.714 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, arată comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.