Răsturnare de situație în privința școlilor închise din România. OMS susține că unitățile de învățământ trebuie să fie ținute deschise chiar dacă se înregistrează o explozie a numărului de cazuri de coronavirus. Pe de altă parte, OMS informează că națiunile nu trebuie să-şi relaxeze eforturile împotriva pandemiei.
Directorul OMS în Europa, Hans Kluge, recomandă tuturor națiunilor să nu slăbească eforturile împotriva pandemiei de coronavirus, însă în același timp recomandă ca școlile să rămână deschise.
Purtarea măştilor de protecție şi controlul strict al adunărilor sunt măsurile care ar putea să salveze numeroase vieţi, a declarat joi directorul biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), într-un interviu acordat France Presse.
”Observăm o explozie a contagierilor cu un milion de cazuri suplimentare în numai câteva zile în Europa şi vedem de asemenea mortalitatea crescând încetul cu încetul”, a spus Hans Kluge, adăugând că ”nu ne putem relaxa şi va fi o perioadă mai dificilă, trebuie să fim sinceri în această privinţă”.
Zona Europa a OMS, care include 53 de ţări, printre care şi Rusia, a înregistrat de la începutul pandemiei peste 11,8 milioane de cazuri şi aproximativ 295.000 de decese.
Însă, în ultimele şapte zile au fost confirmate circa 1,8 milioane de noi cazuri de infectare şi aproximativ 19.500 de decese.
”Prin purtarea generalizată a măştii şi controlul strict al adunărilor vom putea salva peste 261.000 de vieţi în Europa până în luna februarie. Statu quo-ul nu este o opţiune şi OMS îndeamnă statele să adopte măsuri ţintite şi proporţionate pentru a contracara înmulţirea cazurilor şi mortalitatea”, subliniază Hans Kluge.
Hans Kluge susţine că şcolile ar trebui să rămână deschise ‘‘până la capăt” şi să fie închise doar în ultimă instanţă. ”Nu există motive să spunem că şcolile sunt unul din vectorii principali de transmitere” a noului coronavirus, consideră responsabilul OMS.
”Trebuie să ţinem şcolile deschise până la capăt pentru că nu ne putem permite o generaţie pierdută din cauza COVID-19”, a mai argumentat Hans Kluge.
Pe de altă parte, Klaus Iohannis, președintele României crede că nu trebuie să se exagereze cu închiderea școlilor. ”Închiderea școlii nu trebuie exagerată, copiii sunt în siguranță în școli. Sigur, acolo unde, din nefericire, apar cazuri de boală nu există alternativă.
Dar nu trebuie să exagerăm cu aceste măsuri restrictive, fiindcă ajungem în situații care sunt foarte greu de gestionat. Copiii trebuie să meargă la școală să învețe, părinții trebuie să-și trimită copiii la școală ca să poată și ei să meargă la serviciu”, a spus Klaus Iohannis.