Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată în partida pe care Glasgow Rangers a jucat-o în weekend, 1-0 cu Kilmarnock. Iar în ultimele săptămâni, românul prinde destul de rar echipa de start în meciurile de campionat. A fost o singură dată titular în ultimele cinci partide disputate de Rangers în campionat. Asta în ciuda faptului că este cel mai bun pasator din Scottish Premiership, cu şase assisturi în acest sezon. Ce-i drept, Steven Gerrard mizează pe Ianis în meciurile de Europa League, iar românul este anunţat titular şi pentru joi. Când echipa sa merge la Lisabona, pentru a o înfrunta pe Benfica.
Dorin Goian, fost jucător al lui Glasgow Rangers, ştie de ce românul nu este folosit meci de meci la vicecampioana Scoţiei. Steven Gerrard dispune de un lot foarte bun, cu mulţi jucători de top. Fiecare trebuie să primească şanse şi, în plus, antrenorul englez profită pentru a-şi menaja jucătorii în unele meciuri. Oricum, Goian îi prevede un viitor mare lui Ianis Hagi.
„Ianis este un jucător de mare valoare, de mare perspectivă, dar să nu uităm că joacă la Rangers, o echipă care are în lot numai jucători de echipă națională. Concurența este mare acolo și Ianis trebuie să se impună prin jocul lui. Meciurile sunt din 3 în 3 zile, efortul este mare, iar Gerrard menajează unii jucători. Așa este la Glasgow Rangers. Sunt 25 – 26 de jucători de nivel înalt. Nu poți să joci meci de meci pentru că și ceilalți sunt foarte valoroși.
La vârsta lui să joci la o echipă ca Rangers și la echipa națională… O să vedeți că în 2 – 3 ani o să fie un jucător exponențial pentru națională și pentru echipa la care o să evolueze. Sunt sigur că o să ajungă la cluburi mult mai puternice din Europa.
Nu îmi permit să dau sfaturi nimănui, iar Ianis Hagi știe cel mai bine ce are de făcut. Dar, el trebuie să conștientizeze că într-o țară străină nimeni nu te așteaptă și tu depinzi numai de tine, de cum te pregătești și cum arăți în timpul meciurilor. În vestiar mai ai 24 de jucători care așteaptă momentul oportun să intre și să demonstreze că merită să joace în primul 11″, a declarat Dorin Goian pentru Pro Sport.