A fost scandal pe holurile Parlamentului, miercuri, iar protagonist a fost deputatul PNL, Ben Oni Ardelean. Acesta s-a arătat deranjat de prezența jurnaliștilor, care i-au pus întrebări și i-au cerut să fie lăsați să-și facă treaba. Parlamentarul i-a jignit apoi pe jurnaliști numindu-i „tupeiști” si „nesimțiți”.
Scandalul a avut loc pe holurile Parlamentului, acolo unde deputatul PNL, Ben Oni Ardelean, le-a adresat cuvinte grele jurnaliștilor care cereau doar să-și facă treaba. Aceștia au cerut să fie lăsați să participe la discuțiile din comisiile reunite de politică externă.
Jurnaliștii au fost amenințați că li se va ridica acreditarea dacă mai continuă cu întrebările și insistă să fie lăsați să asiste la discuții.
Deputatul PNL, Ben-Oni Ardelean le-a adresat cuvinte jurnaliștilor prezenți la Parlament. I-a făcut pe aceștia „nesimțiți” si „tupeiști”. Mai mult, i-a amenințat că vor rămâne fără acreditare la Parlament dacă mai continuă cu întrebările.
Numai că jurnaliștii doreau doar să-și facă treaba. Ei cereau să fie prezenți la discuțiile din comisie în momentul în care parlamentarii discutau despre declarația comună a Parlamentului privind situația din Republica Moldova. Atitudinea deputatului PNL a fost, oricum, nejustificată, din moment ce s-a constatat apoi că mai mulți parlamentari, inclusiv de la PNL, au lipsit.
Astfel, nu a fost cvorum, iar ședința a fost amânată.
„Nu mai încercați prin nesimțire și prin tupeu să-mi spuneţi mie când să votez accesul presei şi dacă mai faceţi presiuni de genul respectiv vă mai spun o chestiune, o să cer imperativ ca pentru chestiunile respective, care v-am spus ca sunt legate de nesimţire şi tupeu, o să cer ca în momentul respectiv să vi se retragă acreditarea”, a amenințat liberalul.
Ședința comisiei nu a mai avut loc în cele din urmă, pentru că parlamentarii nu au venit la lucru. Din cauza lipsei cvorumului, ședința nu a mai avut loc și, cel mai probabil, va fi programată pentru o altă zi.