Probleme în paradisul familiei Sînă! Cele două vedete au probleme financiare. Pandemia i-a adus în această situație în care mulți dintre oameni se regăsesc. Cu ce plăți au întârziat cei doi?
Anca Serea și Adi Sînă trec prin momente mai grele. Mulți oameni întâmpină cel puțin aceleași probleme financiare din cauza crizei sanitare. Iată că nici vedetele nu sunt ocolite de clipe de cumpănă! Cei doi nu au reușit să se încadreze în bugetul mai limitat al familiei și nu au plătit școlile private ale copiilor. Mai mult decât atât, cuplul e bun de plată după ce a pierdut nu mai puțin de două procese în decurs de două zile, iar acum pare că se resimt din plin în contextul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus în fața căreia artiștii au fost una din categoriile cele mai expuse. Trei copii din șase studiază într-un regim privat la una din cele mai apreciate și cele mai scumpe școli de la noi.
Instituția a anunțat-o pe Anca de faptul că a cam rămas restantă cu taxa de școlarizare și că acum are de plătit în plus și dobânda, conform contractului. Fostul model e titularul contractului de școlarizare, astfel că trebuie să găsească din scurt cum să dea instituției datoria de 2.136 de euro care acum a crescut la 3.642 de euro. Sentința e una executorie, iar vedeta a avut timp 10 zile să atace hotărârea oficialilor. O altă veste proastă a fost că o bancă din România a obținut acordul judecătorilor să treacă la executarea silită împotriva acesteia și a unei societăți administrate de Sînă, care se ocupă cu producția audio-video. Banca vrea să recupereze suma restantă de la un credit din 2016 din care mai este de plătit 16.776 de lei.
„Se deschid noi capitole în viața noastră. Sara e la liceu, clasa a V-a, Noah, clasa zero, Ava e la grădi, iar David la liceu, clasa a X-a. Mari emoții, așteptări, mă bucur pentru ei. Știm ce înseamnă educația și creșterea cum se cuvine a unui copiul, dar a cinci copii… Asta înseamnă foarte mari eforturi. Copiii merg la școli private, poartă tricouri albe, fustițe sau pantaloni, au niște reguli mai stricte. Mami a fost după rechizite, iar uniformele le-am comandat”
Anca Serea