Bărbatul de 67 de ani s-a apucat să scrie o carte despre viața sa, în care are de gând să aștearnă și tot adevărul despre moartea Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu.
Un an și trei luni, atât a trecut de la crima care a îngrozit o țară întreagă. De atunci, Gheorghe Dincă, poreclit „Monstrul din Caracal”, și-a petrecut tot timpul în închisoare și a făcut tot posibilul să îngreuneze misiunea procurorilor, aceea de a demonstra că el le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Astfel, din august 2019 și până în prezent, Dincă și-a schimbat declarația de 12 ori, reușind să producă multă confuzie, cel puțin una procedurală.
Dacă în primă fază și-a recunosc faptele, explicând pas cu pas cum le-a răpit, violat și ucis pe cele două fete, acum, monstrul cu chip de om susține că totul i-a fost înscenat, că el nu a comis nicio crimă și că fete ar fi în viață. Mai exact, Luiza și Alexandra ar fi fost luate de alți bărbați, membri ai unei grupări de traficanți de carne vie, chiar din curtea lui.
Săptămâna trecută a avut loc un nou termen al procesului, iar la înfățișare au fost prezenți atât criminalul, cât și părinții celor două fete. Acesta și-a susținut, încă o dată, nevinovăția, însă probele împotriva lui sunt zdrobitoare. Dacă va fi găsit vinovat, Dincă riscă închisoare pe viață.
Conștient că va mai petrece mult timp de acum încolo după gratii, bărbatul a început să facă eforturi pentru a se integra, ba chiar și-a făcut prieteni și a început să muncească:
“Lucrează ca lăcătuș mecanic și este foarte priceput. Se înțelege bine cu alți deținuți. Stau de vorbă, se mai ajută. Cred că majoritatea l-au întrebat dacă este adevărat că le-a omorât pe Alexandra și pe Luiza. Are reacții contradictorii, astăzi spune una, mâine spune alta. La început nu avea încredere în nimeni, era foarte sceptic. Nici acum nu are, dar și-a dat seama că trebuie să comunice și să încerce să se adapteze”, ne-au spus surse avizate.
De asemenea, Gheorghe Dincă nu pare dispus să spună tot adevărul în fața justiției, însă vrea ca mărturisească totul în cartea pe care s-a apucat să o scrie. O carte despre viața lui, în care va povesti cu lux de amănunte despre dramele din viața sa, dar și totul despre moartea celor două tinere.