Ianis Hagi a reușit a opta pasă decisivă în acest sezon pentru Glasgow Rangers în toate competiţiile. A semnat un assist la reuşita din care Aribo a deschis scorul în meciul cu Livingston, terminat 2-0. Iar românul este lider în campionatul Scoţiei la capitolul pase de gol, cu nu mai puţin de 6. Alte două au venit în preliminariile pentru Europa League. Jurnaliştii scoţieni au fost impresionaţi de prestaţia lui Ianis Hagi, pe care au notat-o cu 8. Astfel că Ianis poate fi considerat omul meciului. A luat cea mai mare notă, la egalitate cu James Tavernier, căpitanul echipei.
„A pasat inteligent la golul reușit de Aribo și a fost pe tot terenul. A controlat excelent mingea și a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Rangers”, scrie Glasgow Live.
De altfel, faza golului a adus o mostră a calităţilor lui Ianis Hagi. A reuşit un dribling spectaculos, pentru ca apoi să ofere o pasă filtrantă prin care l-a lăsat singur cu portarul pe Jermain Defoe. Englezul a ratat, dar tot Ianis a fost cel care a interceptat mingea. Şi i-a pasat din cădere lui Aribo, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate din faţa porţii.
Inclusiv fanii lui Rangers au fost uimiţi de modul în care Ianis Hagi a tratat faza din care Rangers a deschis scorul. L-au elogiat pe român pe reţelele de socializare. Şi îi cer lui Steven Gerrard să nu îl mai lase pe banca de rezerve, aşa cum s-a întâmplat în Old Firm Derby. Joi, Rangers are meci pe propriul teren, în Europa League, contra polonezilor de la Lech Poznan.
De asemenea, Steven Gerrard este presat să îşi schimbe opţiunea în ceea ce priveşte zona terenului în care este folosit Ianis. Antrenorul englez a insistat în startul sezonului cu românul în bandă, iar evoluţiile acestuia au dezamăgit. Treptat, Hagi jr. a primit mai multă libertate pentru a intra în centrul terenului. Şi profită la maximum de această şansă. A fost instrumental ca pasator decisiv al lui Rangers, chiar dacă a marcat un singur gol în acest sezon. Astfel, Ianis va fi folosit mai central şi în partida cu Lech Poznan, de joi, din Europa League.