În urmă cu două săptămâni, religia și pandemia au arătat din nou că nu pot fi asociate. Șapte zile a fost scandal lângă racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva. Pelerinajul a ajuns și în atenția Parchetului din Iași. Un grup civic din oraș a făcut plângere pentru zădărnicirea bolilor și abuz în serviciu. Acum urmează pelerinajul Sfântului Dimitrie din București, sub aceleași restricții. Despre această situație a vorbit și gazetarul CTP, la Digi 24. În plus, întrebat dacă ar veni Iisus a doua oară pe Pământ, și-ar ajunge în România, ar spune despre această situație prin care trecem: „ Sf. Dimitrie și Sf. Parascheva sunt pentru om, nu omul pentru sfinți”.
Accesul cu buletinul la moaște, fie din Iași sau București, reprezintă o discriminare a credincioșilor, este de părere CTP. Cei mai mulți dintre ei și-ar dori să ajungă la pelerinaj cu orice preț, în pofida pandemiei. Gazetarul se întreabă: „Oare ce-ar spune Hristos, dacă ar veni acum a doua oară pe Pământ și ar veni în România?”.
„CTP: Dacă ar veni Isus a doua oară pe Pământ, acum, și-ar veni în România, ce-ar face Isus, întrebat fiind în direct și la o oră de vârf, în legătură cu pelerinajul de la Sfânta Parascheva și cu pelerinajul de acum, de Sfântul Dimitrie cel Nou? Ce poziție credeți că ar avea Isus Hristos? Ar spune să se țină pelerinajul – să se țină așa cum au făcut autoritățile la Sfânta Parascheva și cum au de gând să facă acum, adică unii da, unii nu – sau să nu se țină deloc? Ce-ar spune Mântuitorul?.
Isus, de pildă, ar spune: De ce bucureștenii și nu alții? Alții nu au voie, decât cei din București și Ilfov. De ce doar cei din Iași au avut voie? (Până când au cedat electoral autoritățile și-au dat drumul la toată lumea, decizie operativă, desigur).
Isus se adresează tuturor, nu ține seama, important este să fii credincios, să crezi cu adevărat în Dumnezeu, nu mă interesează rasa, că ești bogat, sărac, femeie sau bărbat. Asta spunea Isus! Cu ce drept operează această discriminare acum Biserica și autoritățile? Cum adică? Din nou moaște numai cu buletinul? Ce înseamnă asta, că eu sunt bucureștean și am dreptul și alt credincios, care este din Ploiești, n-are dreptul să vină la moaște, să se închine așa cum crede el?
Apoi, ar mai spune ceva Isus. Și mi-am notat aici, poate o să trageți dvs, credincioșii, concluzia. Eu nu fac decât să citesc. (CTP citește un fragment din Evanghelia după Marcu – n.r.). Ce-ar spune Isus acum? Ar spune Sf. Dimitrie și Sf. Parascheva sunt pentru om, nu omul pentru sfinți!”, a spus CTP.