Așa cum relatam încă de ieri, în ședința de Guvern din această dmineață s-a decis demiterea Prefectului. Ludovic Orban a anunțat demiterea Prefectului Gheorghe Cojanu. În locul acestuia va fi numit, mai mult ca sigur, Traian Berbeceanu în funcția de Prefect.
Ultimele reacții lipsite de consistență ale actualului Prefect al Capitalei, i-au atras și decizia de astăzi a premierului. Presa, și nu numai, a criticat dur modul în care Cheorghe Cojanu a gestionat situația din București în raport cu pandemia de coronavirus. Astfel că, decizia lui Ludovic Orban, pare cât se poate de justificată.
“Încă de luni m-ați întrebat despre prefectul Capitalei. Nu puteam să anunț decizia mea de a schimba prefectul Capitalei înaintea unei ședințe fundamentale conduse de prefect. Astăzi pot să vă spun. Da, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei. Da, joi, la ședința de Guvern, vom opera această modificare”, a declarat Ludovic Orban.
Modul dezastruos în care fostul prefect, Gheorghe Cojanu, a condus ședințele Comitetului pentru Situații de Urgență al Capitalei, precum și deciziile acestuia, nu au făcut altceva, decât să întărească procedura de demitere. Anunțul demiterii acestuia a făcut în această dimineață, după ședința de Guvern, iar cel mai probabil, Traian Berbeceanu va fi numit în locul acestuia, în cel mult 24 de ore.
“Traian Berbeceanu este printre posibilii candidați pentru funcția de prefect, care se află în evaluare. Dacă sunt îndeplinite condițiile legale și omul are calitățile necesare pentru a ocupa o funcție, îl sprijinim, normal”, a adăugat premierul.
Cu toate că este dat ca posibil candidat, toată presa îl dă ca fiind singurul candidat pe Traian Berbeceanu. Surse executive declarau recent că Traian Berbeceanu va fi numit în această funcție. Aceleași surse au povestit că Traian Berbeceanu a fost trecut, într-un timp record, de la un simplu șef de cabinet la MAI, la funcția de funcționar public la grupul deputaţilor PNL. Aceste permutări sunt clar făcute cu scopul de a urgenta numirea acestuia ca Prefect. În justificarea demiterii lui Cojanu, Ludovic Orban a mai declart că:
”Avem nevoie de un om corect, un om integru, un om hotărât, un om care a demonstrat că are capacitatea să își atingă obiectivele pe care și le stabilește.”, a mai declarat ORban, referindu-se la Traian Berbeceanu
În următoarele ore, sau până mâine cel târziu, Orban va anunța numele celui care va prelua funcția de Prefect al Capitalei, dar majoritatea spun că Berbeceanu va fi numele anunțat.