Concurenții de la Ferma nici nu și-au închipuit că așa se vor petrece lucrurile. Anda Adam a vorbit despre relația cu Andrei Stoica și despre lucrurile pe care soția lui le-a luat deja la cunoștință înainte ca el să plece în competiție.
Concurenții show-ului Ferma nu se așteptau deloc la ceea ce le era pregătit. Situațiile extreme și-au făcut loc încă de la primii pași în locul ce avea să le fie cămin, relațiile dintre unii s-au sudat mai tare, iar dintre alții s-au răcit complet. Cu toate astea, dincolo de prietenia stricată dintre George Burcea și Paul Diaconescu se află liniștea și pacea deplină dintre Anda Adam și Andrei Stoica. Cei doi se cunosc de o bună perioadă, iar de când au participat la Exatlon împreună legătura lor s-a strâns.
Aceștia au început nu doar să aibă încredere unul în celălalt și să se înțeleagă de minune, dar și-au și petrecut sărbători sau zile de naștere împreună, alături de partenerii fiecăruia și de copii. Cântăreața a fost foarte trasnparentă în ceea ce privește povestea cu celebrul sportiv, mai cu seamă că a dat puțin din casă și despre cum se înțelege cu soția acestuia. De asemenea, solista a explicat și situațiile pe care poate unii fani nu le-ar înțelege de acasă. Mai exact, e vorba despre momentele în care anumite provocări sau momente tensionate ori de singurătate îi apropie. Departe de familii și de cei dragi, concurenții se au doar unii pe ceilalți în fermă.
„Și în Ferma ai situații în care nu ai de ales: spre exemplu, când am fost legați de mână, eu am fost legată de Cezar Ouatu și am dormit cu el în pat. Nu a însemnat absolut nimic. Este un reality show și ești filmat de atât de multe camere, inclusiv noaptea, cu infraroșu. S-a întâmplat să dormim câte 3 într-un pat deoarece nu ne ajungeau paturile. Sunt niște detalii ca într-o tabără, dacă mă întrebi pe mine. Din punctul meu de vedere, eu sunt foarte relaxată cu subiectul: nu avem 12 ani să spunem că nu putem dormi lângă cineva în pat. Inclusiv în Ferma, cei mai mulți avem familii acasă; probabil la cei care sunt singuri, dacă se plac și există un flirt, poate apărea ceva”, a mărturisit Anda Adam
„Cu soția lui Andrei eram prietenă dinainte de Exatlon. Am vorbit și de eventuale situații de genul și era foarte relaxată, nu a avut niciodată o problemă de genul acesta, mai ales că știe cum sunt ca femeie și ce principii am. Plus că și ea este o femeie supersexy și sigură pe ea. Deci… nu avea de ce să fie geloasă sau să aibă vreo temere. Pe Andrei eu l-am propus și l-am adus în Exatlon, după ce am vorbit cu el dacă ar fi interesat”
Anda Adam