Virgil Musta, este printre primii medici cu rezultate importante în această criză generată de noul coronavirus. Cu toate astea numărul mare de noi infectări face imposibilă munca sa și a celorlalți medici.
Ieri, 6 octombrie, România a mai bătut un record negativ, când vine vorba de actuala criză. Conform datelor oficiale, 5.121 de persoane au murit în România, până acum, din cauza infectării cu COVID 19. Numărul total al persoanelor infectate a crescut la 139.612. iar numărul celor vindecați a ajuns la 109.898.
Aceste date nu fac altceva decât să arate cât de copleșit este sistemul medical din România, în acest moment. În același timp arată că, deși medici ca Virgil Musta, și alții, au reușit să vindece pacienți, le este imposibil să o facă în timp util.
În acest context medicul timișorean a tras de nenumărate ori semnale de alarmă referitor la evoluția pandemiei de COVID-19, fiind unul din medicii care se luptă în fiecare zi cu aest flagel al ultimelor luni.
”Cred că mai degrabă intrăm într-o fază necontrolabilă a pandemiei, nu mai e vorba de prima sau a doua cocoașă a valului. Va fi o presiune extraordinară și multă tragedie în familiile noastre. Pacienții nu vor mai avea loc în spital și vor muri acasă.”, declară medicul Virgil Musta.
În ultmele 24 de ore autoritățile au reinstituit măsuri drastice de izolare a anumitor zone, focare. În același timp, la nivelul Capitalei și a altor localități închiderea anumitor locații, teatre, cinematografe, etc. Totul în urma creșterii vertiginoase a infecțiilor cu noul coronavirus. În aceeași situație se află și alte state europene, precum Italia care, începând de astăzi, a reinstaurat Starea de Urgență.
”Uitați-vă cum a fost în Italia. Externăm în fiecare zi pacienți cu forme mai ușoare care pot merge în izolare la domiciliu doar ca să facem loc pentru cazuri mai grave. La ATI nu mai sunt locuri, îi trimitem la terapie intensivă la spitalele suport covid. Suntem foarte aproape de momentul în care vom decide cine primește ajutor și cine nu”, a declarat dr Virgil Musta, la Digi24.
Semnalele de alarmă trase, până acum, de Virgil Musta și datele concrete din ultima perioadă, nu fac altceva, decât să arate cât de repede și agravant se răspândește pandemia. Numărul tot mai mare de noi cazuri determină autoritățile să ia măsuri din ce în ce mai dure. Măsurile de izolare și chiar carantinare a anumitor localități, în acest moment, sunt singurele măsuri viabile mai spun autoritățile. Rămâne de văzut până unde și cât va evolua criza generată de noul coronavirus.