Instituția Prefectului, județul Iași, în baza prerogativelor legale, a demarat la plata indemnizațiilor pentru cei care au activat în cadrul secțiilor de votare, la alegerile locale ce au avut loc în data de 27 septembrie.
Activitatea a fost planificată pe parcursul a două săptămâni, până la data de 16 octombrie, prin activarea a trei ghișee pentru secțiile de Municipiul Iași. De asemenea, pentru secțiile din județ vor fi efectuate prin intermediul primăriilor.
„Am prelungit perioada de realizare a plăților la ghișeele noastre de la o săptămână, cât era în mod obișnuit, la două săptămâni. De asemenea oamenii trebuie să știe că pot ridica acești bani de la Instituția Prefectului – Județul Iași pe parcursul a trei ani. ”, a preczat prefectul județului Iași, Marian Grigoraș.
Astfel, au dreptul a indemnizația prevăzută de lege toți membrii secțiilor de votare (cu suma de 775 lei net), operatorii tabletelor, vicepresedintii și președinții secțiilor de votare (cu suma de 1225 lei net). Pentru alegerile locale din 27 septembrie au fost organizate un număr de 255 de secții în Municipiul Iași, dar și alte 504 secții în restul județului.
Având în vedere situația evoluției răspândirii epidemiei de coronavirus, un echipaj de jandarmi va asigura respectarea măsurilor de distanțare, dar și purtare a măștilor de protecție de către cei care se așează la rând pentru a-și ridica indemnizațiile.
În municipiul Iași, cetățenii nu s-au înghesuit la vot, iar secțiile de votare din principalele cartiere ieșene au fost în mare parte pustii.
Astfel, în timp ce puținii bătrâni din Tătărași sau Copou s-au grăbit să voteze încă de la orele dimineții, în zone ca Alexandru cel Bun, Păcurari sau Bucium, tinerii au stat la coadă la secțiile de votare, după-amiază. În plus, majoritatea alegătorilor au respectat regulile de evitare a răspândirii virusului, dezinfectându-și mâinile și fiindu-le luată temperatura la intrarea în secțiile de votare. La orele dimineții, prea puține persoane din cartierele din Iași s-au prezentat la urnele de vot la care au fost arondați. De altfel, unele dintre cele mai aglomerate secții de votare din anii trecuți, cele aflate la Școala gimnazială „Ion Creangă” din zona Păcurari, unde sunt arondate chiar patru secții de votare, au fost aproape pustii întreaga zi. Prin urmare, abia spre orele după-amiezii, un număr mai mare de tineri și părinți cu copii mici au venit la vot.