Serena Williams a anunțat în urmă cu doar câteva minute că se retrage de la această ediție a turneului de la Roland Garros. Sportiva din SUA era programată să joace în mai puțin de o oră, pe arena Philippe Chatrier, împotriva Tsvetanei Pironkova. Jucătoarea din Bulgaria va obține calificarea în turul 3 al competiției fără să joace. Serena a declarat fortfait din cauza unei accidentări la tendonul lui Achile, care i-a creat probleme încă din partida pierdută cu Victoria Azarenka, la US Open, în prima parte a lunii.
Serena Williams era considerată cea mai importantă rivală a Simonei Halep de la această ediție a turneului de la Roland Garros. Jucătoarea din SUA, care a împlinit 39 de ani în această lună, a reușit să se impună în trei ocazii pe zgura de la Paris. În primul tur al turneului de la Roland Garros, Serena Williams reușea să o învingă pe compatrioata sa, Kristie Ahn, în minimum de seturi. Asta după ce a fost serios întrebuințată în prima manșă, pe care a câștigat-o la tiebreak. Pentru ca apoi să câștige la zero setul doi.
Simona Halep era considerată principala favorită a întrecerii de la Paris chiar și înainte de start. Are acum șanse și mai mari să câștige al treilea Grand Slam al carierei. Și alte rivale ale ei au decis să se retragă, chiar înainte de startul competiției. Naomi Osaka, Ashleigh Barty și Bianca Andreescu sunt cele mai importante nume de pe această listă. Elina Svitolina și Karolina Pliskova rămân principalele rivale pentru acest titlu de Grand Slam.
Simona Halep va juca astăzi în turul 2 de la Roland Garros 2020, contra Irinei Begu. Partida este programată în jurul orei 17:30, pe arena Suzanne Lenglen.