30 sept. 2020 | 09:30

Viața Patriarhului Daniel – cum a ajuns un copil de la țară să conducă Biserica Ortodoxă Română

Știri generale
Viața Patriarhului Daniel - cum a ajuns un copil de la țară să conducă Biserica Ortodoxă Română
Patriarhul Daniel

Actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este Patriarhul Daniel sau a Preafericitului Daniel. Numele acestuia de mirean este Dan Ilie Ciobotea. El este născut în anul 1951, în localitatea Dobrești, Comuna Bara, Județul Timiș.

Cum a ajuns Biserica Ortodoxă Română să fie condusă de către Patriarhul Daniel

Pe 12 septembrie 2007, Patriarhul Daniel a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc și a fost înscăunat pe data de 30 septembrie 2007, împlinindu-se de atunci 13 ani.

Patriarhul României face parte dintr-o familie de intelectuali, tatăl său fiind învățător. Și este cel de-al treilea copil al familiei Alexie și Stela Ciobotea.

Studiile Patriarhului Daniel

În perioada 1958-1962, Patriarhul Daniel a urmat cursurile școlii primare din localitatea de domiciliu, Dobrești. Mai apoi, în intervalul 1962-1966, acesta a absolvit gimnaziul în localitatea Lăpușnic din județul Timiș.

La Buziaș și-a continuat studiile liceale, pe care le-a continuat la Lugoj, în perioada 1967-170, la Liceul ”Coriolan Brediceanu”, unde a absolvit și examenul de bacalaureat.

Patriarhul Daniel – licențiat în teologie

În perioada 1970-1974, Patriarhul Daniel a absolvit Institutul Teologic Universitar din Sibiu, devenind licențiat în teologie (Noul Testament).

Nu s-a oprit cu studiile aici, așadar se hotărăște să facă și doctoratul. Astfel, în perioada 1974-1976, frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, Secția Sistematică, avândul-l ca îndrumător pe Dumitru Stăniloae.

Patriarhul Daniel – studii în stăinătate

Patriarhul Daniel și-a continuat studiile în străinătate:

  • la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg din Franța – unde a studiat doi ani
  • la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică din Germania – unde a mai studiat alți doi ani.

Tezele de doctorat ale Patriarhului României

Patriarhul Daniel a susținut teza de doctorat de la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg pe data de 15 iunie 1979. În redactarea acesteia a fost îndrumat de doi reputați profesori francezi: Gerard Ziegwald și André Benoit. Titlul tezei care l-a făcut doctor în teologie, a fost: „Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”.

Sub îndrumarea lui Dumitru Stăniloae, a lărgit subiectul tezei de doctorat sub următorul titlu: „Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală.”. Această teză care l-a făcut doctor în teologie ortodoxă, a fost susținută la Institutul Teologic Universitar din București la 31 octombrie 1980.

Viața Patriarhului Daniel

Numele cu care Patriarhul Daniel a intrat în viața monahală este Daniel. A intrat în această viață pe data de 6 august 1987, arhimandritul Cleopa Ilie fiind nașul său de călugărie. Tot atunci a fost hirotonit ieromonah. Ascensiunea în viața monahală:

Patriarhul Daniel conduce Boserica Ortodoxă Română.

Patriarhul Daniel și Ilie Cleopa

  • hirotesit protosinghel – în anul 1988
  • consilier patriarhal Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic  – în perioada 1 septembrie 1988-1 martie 1990
  • Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București – în aceeași perioadă
  • episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul “Lugojanul” – 1 martie 1990
  • arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei – 7 iunie 1990 este ales, iar la 1 iulie 1990 înscăunat
  • Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași – din anul 1992.
Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Plata în numerar. Limitele introduse de la 1 ianuarie 2025
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro