Magiunul este delicios fie că îl folosim la cornulețe sau fel și fel de prăjituri, sau îl mâncăm pur și simplu cu o felie de pâine de casă. Cel mai des întâlnit este cel de prune, însă se poate face și din corcodușe, caise sau chiar legume. Pentru mai mult gust, unele gospodine pe lângă fructe, mai pun și un ingredient special.
Precum multe alte preparate, magiunul s-a născut din sărăcie. În urmă cu mai bine de un veac, la țară se consuma tot ce creștea în ogradă sau pe lângă. Așadar fructele erau folosite pentru prepararea paste groase și delicioase.
Tot la țară, zahărul nu era ceva ușor de găsit, astfel magiunurile erau făcute doar din fructe dulci precum corcodușele, caisele și prunele. Ele se fierbeau până aveau consistența unei paste groase și păstrate pentru iarnă sau consumate pe loc, adesea cu mămăligă, deoarece nici pâinea nu era prea des întâlnită la țară în acea perioadă.
Există mai multe feluri de magiun precum cele din dovleac sau din legume dulci (sfeclă și morcov), dar clasicul magiun de prune este preferat de toți. Pe lângă fructe, gospodinele mai adaugă un ingredient care dă textură și aromă magiunului.
Ingrediente:
Cum se prepară
Spală prunele și aruncă-le pe cele stricate, apoi taie-le în jumătăți și scoate sâmburii. Pune fructele într-un vas mai mare (ceaun de tuci sau de fontă, de preferat). Poți adăuga zahăr dacă vrei să obții un magiun foarte dulce. Amestecă cu o lingură de lemn din când în când, până ce compoziția dă în clocot.
Când magiunul începe să fiarbă, amestecă în mod constant, deoarece se poate ca acesta să se lipească. Fierbe magiunul timp de câteva ore, amestecând foarte des. Pentru o textură crocantă dar și o aromă deosebită, unele gospodine mai pun și sâmburi de caisă tocați grosier, dar aceștia pot fi înlocuiți cu nuci sau migdale crude. La un kilogram de prune se adaugă o mână de sâmburi. Aceștia trebuie adăugați în ultimele 15 minute de fierbere. Magiunul e gata când pasta este bine legată și tare.
Când este gata, pune magiunul în borcane curate, preîncălzite, pentru a evita spargerea lor din cauza temperaturii ridicate. Sigilează-le, acoperă-le cu câteva pături și lasă-le să se răcească până a doua zi. Păstrează-le într-un loc răcoros și uscat.