Există mamă sau bunică în România care să nu pună „ingredientul ei secret” în aproape toate felurile de mâncare pe care le gătește pentru familie? Pasta de roșii este aproape nelipsită din gastronomia românească. Însă, dacă vrei să te bucuri de aroma curată, nemodificată de ingrediente adăugate în timpul fabricării în masă, trebuie să renunți la varianta din magazine. Cea mai sănătoasă rețetă de pastă de roșii este neașteptat de simplă. Secretul stă în cantitatea de sare folosită. Află mai jos cum se face, pas cu pas.
Cea mai sănătoasă rețetă de pastă de roșii este cea pe care o respectau bunicile noastre. Recomandată în aproape toate listele de ingrediente ale preparatelor tradiționale românești pasta de roșii dă o savoare aparte mâncării. Secretul perfecțiunii stă în cantitatea de sare pe care trebuie să o folosești.
Cu doar două ingredinete, această rețetă de pastă de roșii nu este doar sănătoasă ci și foarte simplă. Roșiile se taie grosier în bucăți. Apoi, se trec prin sită, pentru a le separa de coajă. Cine are în bucătărie, poate folosi acel aparat, un soi de sită-storcător, ce îndepărtează cojile de roșii. Piureul format se pune la fiert, amestecât foarte des, până ce bulionul se transformă în pastă. Trebuie să stea pe foc cel puțin o oră. În pasta obținută se adaugă sare, o lingură la trei litri de compoziție. Pasta de roșii se pune în sticle cu gura largă, peste care se toarnă un deget de ulei. Se pun la bain-marie aproximativ 30 de minute.
Despre pasta de roșii a scris până și regretatul Radu Anton Roman, în enciclopedia gastronomiei românești „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”. Relația specială a acestuia cu istoria gastronomiei românești a început în 1997. Un an mai târziu, omul de televiziune a publicat lucrarea citată mai sus, considerată una dintre cele mai importante lucrări recente dedicate gastronomiei autohtone.
Radu Anton Roman s-a stins din viață pe 29 august 2005, la vârsta de 57 de ani, în urma unui infarct miocardic. A fost jurnalist, vânător și pescar sportiv, scriitor și realizator TV, cunoscut, în ultimii ani de viață, mai ales pentru emisiunile sale culinare.