Liviu Vârciu este în culmea fericirii deja de luni bune, de când cifra moștenitorilor lui a ajuns la 3. Colac peste pupază, a treia oară chiar a fost cu noroc pentru actor, pentru că-și dorea nespus de tare un fiu. Iată primele poze cu toată familia!
Liviu Vârciu a fost surprins de fotoreporterii click.ro alături de toată familia! Cunoscutul actor și-a luat fetele și singurul său fiu și a ieșit la masă. Mezinul familiei de doar 4 luni nu prea i-a lăsat pe aceștia să le tihnească prânzul, iar atenția tatălui a fost îndreptată numai spre el, mai cu seamă că el l-a ținut atent aproape tot timpul. Tabloul a fost unul perfect: el, mândru de unicul și doritul său fiu, ea, mămică tânără de doi copii.
Deși a venit pe lume în luna mai, părinții lui au fost atât de discreți în ceea ce-l privește încât nici numele nu i-a fost descoperit până acum. Anda, în vârstă de 30 de ani, și-a revenit extrem de rapid după cea de-a doua sarcină, iar acum este aproape de formele inițiale.
Cel care-i va duce numele mai departe lui Vârciu este un copil foarte așteptat, mai cu seamă că actualul concurent al emisiunii „Te cunosc de undeva” a spus de nenumărate ori că-și dorește cu ardoare și un băiat, după ce s-a bucurat de venirea pe lume a Carminei, deja adolescentă în toată regula, dar și a Anastasiei Maria, care în curând va împlini 3 anișori.
„Este fericit că este tată de băiat, însă momentan nu petrece foarte timp cu el, pentru că micuțul doarme și mănâncă, iar Liviu poate să își vadă de proiectele sale în televiziune și ce mai face el. Însă seara doar el îi face baie micuțului și au timpul lor petrecut împreună. Îi mai place să-l plimbe cu căruciorul”, au povestit, pentru Click!, surse din apropierea solistului.
Surse apropiate de cei doi proaspeți părinți au susținut că Anda ar fi fost fericită indiferent de sexul copilului. Vestea că este băiat a fost însă o surpriză enormă pentru fostul component al trupei L.A.
„Anda este foarte fericită că va deveni mamă din nou şi, momentan, nu şi-ar fi dorit ca vestea să se afle. Este ca un cadou pentru Liviu care este fericit că va deveni tată pentru a treia oară. La prima ecografie, se pare că va fi băiat. Pentru ea nu contează dacă va fi fată sau băiat, ci să fie sănătos copilul”, au declarati prietenii celor doi în luna februarie.