Însărcinată în patru luni, blondina a fost sfătuită de medicul său să stea cât mai potolită în această perioadă și să nu facă deloc efort, motiv pentru care Gina Pistol refuză orice propunere de colaborare.
Considerată una dintre cele mai frumoase femei din România, Gina Pistol a avut, până acum, numai relații serioase, care păreau că se vor materializa în fața altarului.
Însă, prezentatoarea TV a pus de fiecare dată punct tocmai în momentul în care bărbații respectivi o cereau de soție, ori își doreau un copil. Motivul?
Gina nu a simțit că vreunul dintre foștii săi iubiți este alesul, bărbatul cu care vrea să își petreacă tot restul vieții. Acest lucru s-a schimbat în momentul în care l-a cunoscut pe Smiley, cu care are o relație de aproximativ 4 ani.
Cuminte, harnică, independentă și extrem de frumoasă, Ginei nu i-a fost deloc greu să îl facă pe artist să se îndrăgostească de ea. De atunci, ei au o relație frumoasă și liniștită, pe care amândoi încearcă să o expună cât mai puțin publicului.
În urmă cu o lună, în presă a apărut informația conform căreia blondina este însărcinată și că urmează să aducă pe lume o fetiță.
Moderatoarea emisiunii Chefi la Cuțite este atât de fericită că urmează să fie mamă, încât este dispusă să sacrifice orice pentru ca bebelușul să se dezvolte sănătos și să nu fie pus în pericol. Dovadă stă faptul că, de când a aflat, ea a refuzat oferte de job-uri pe bandă rulantă,
“Are aproape 39 de ani, la o asemenea vârstă, sarcina implică niște riscuri mai ridicate decât atunci când ai 30. Grija este mult mai mare. Medicul i-a indicat Ginei să se ferească de efort, să lase munca deoparte si să stea liniștită, să se odihnească pe cât de mult posibil și să evite să stea ore întregi în picioare.
Ea s-a conformat imediat și pur și simplu radiază de fericire, nu îi mai rebuie nimic, nu vrea să mai audă de nimic. Tocmai de aceea, nici nu a mai acceptat vreun proiect. Nu o vom mai vedea nici la emisiunea lui Nea Mărin, așa cum ne-a obișnuit, nici nu va mai prezenta evenimente, nu nimic. Rămâne doar cu emisiunea Chefi la Cuțite, însă emisiunea tocmai a fost filmată, deci probabil că până la următoarea, ea probabil că o să și nască”, ne-au declarat apropiați ai vedetei.