13 sept. 2020 | 13:15

Cum stricăm antibioticul pe care Mama Natură ni l-a dat. Greșeala pe care toți românii o fac!

Utile
Cum stricăm antibioticul pe care Mama Natură ni l-a dat. Greșeala pe care toți românii o fac!
Cum stricăm antibioticul pe care Mama Natură ni l-a dat. Greșeala pe care toți românii o fac!

România este pe primul loc la producția unui antibiotic natural la nivel european. Deși îl avem din abundență, de cele mai multe ori, nu știm să îl folosim și îi stârpim impactul pozitiv pe care îl are asupra organismului.

Antibioticul de la Mama Natură de care nu avem grijă. O dăm în bară atunci când trebuie să-l folosim corect

Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită îndeosebi de preoți în cadrul diferitelor ritualuri făcute de aceștia. Existe multe mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adaugă polen și levuri din faguri.

Însă, cele mai vechi documente referitoare la acest produs sunt două fragmente scrise în lumba sumeriană. Cei de la care au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a substanței sunt egiptenii. De asemenea, și în Vechiul Testament găsim cuvântul ”miere” de peste 60 de ori.

Astăzi, precum odinioară, folosim mierea în alimentație, în medicină, în ritualuri religioase. De menționat este că, atâta vreme cât este consumată cu moderație și este aleasă cu grijă, ea are numeroase beneficii, altminteri, își pierde din proprietăți.

Își pierde din calitate dacă o pune într-o băutură fierbinte

„Mierea fiartă, ori pusă în lichid de 100 de grade, îşi pierde din proprietăţi, din vitamine. Doar încălzită este în regulă, pentru că anumite elemente se coagulează şi nu e problemă. Altfel, ca şi atunci când o folosim la pregătirea prăjiturilor, rămâne doar ca îndulcitor, nu mai are proprietăţile celelalte”, a spus Dr. Țuțu Codruț, potrivit Adevărul.

Cum stricăm antibioticul pe care Mama Natură ni l-a dat. Greșeala pe care toți românii o fac!

Miere

Nu trebuie consumată în exces

„Poate afecta stomacul, pancreasul, încarcă organismul cu anumite substanţe, zaharuri prea multe, sau aminoacizi, vitamine, minerale. O lingură pe zi e suficientă. La copii, o linguriţă pe zi, timp de 3 luni, apoi pauză o lună şi reluăm”, a spus medicul.

Suntem în top la producția de miere la nivel european

Uniunea Europeană este al doilea producător mondial de miere de albine după China, iar România se poziționează pe primul loc. Ne ajută mult condițiile climatice pentru apicultură. Suntem urmați de Ungaria, Germania și Polonia. Cu toate acestea, producția nu acoperă cererea, așa că 40% din necesar se importă. Cât despre consumul local, el a înregistrat o ușoară creștere, de 15%, dar, chiar și așa, România se află la coada clasamentului în ceea ce privește consumul de miere de albine.

  • Polenul crud este unul dintre cele mai pure și mai complete alimente, utilizate încă din Antichitate de către egipteni și chinezi ca medicament natural și factor de întreținere al organismului. În plus, spre deosebire de polenul purtat de vânt, cel recoltat de albine nu produce alergii, iar consumul de polen crud poate reduce alergiile cu până la 40%.
Parteneri
Cine este omul care va candida în locul lui Călin Georgescu dacă CCR menține decizia BEC. Este luat în calcul de suveraniști
Redactia.ro
Schimbări drastice la bordul aeronavelor WizzAir. Toți pasagerii trebuie să știe acest lucru
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții”. Oana Zăvoranu, live din mijlocul protestatarilor pro-Georgescu. Ce a făcut bruneta, în centrul Bucureștiului. Totul s-a văzut pe internet!
Unica.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
EVZ.ro
Costel Biju își însoară băiatul! Cine îi va fi naș băiatului artistului / VIDEO
Spynews
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Capital.ro
Minerva și-a pregătit înmormântarea în detaliu. Informații de ultimă oră și dorințele bizare ale astroloagei, lăsate cu limbă de moarte
Avantaje
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Spynews.ro
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
Realitatea.net
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro