20 dec. 2019 | 07:33

Mierea pe care ar interzice-o USR-ul: de ce are efect psihedelic și unde o găsești

Știri generale
Mierea pe care ar interzice-o USR-ul: de ce are efect psihedelic și unde o găsești

După proiectul legislativ de acum câteva zile, USR-ul are mari șanse să intre în istorie ca fiind cel mai conservator partid politic românesc din ultimele decenii. Dacă s-ar vinde în România, până și mierea cu efect psihedelic te-ar duce după gratii.

Consumul de droguri, mai mult sau mai puțin ușoare, a fost interzis prin lege întotdeauna în România, dar USR-ul a înăsprit semnificativ legile pentru consumul nevinovat, indiferent de cantitate. În contextul în care multe dintre țările lumii încearcă să decriminalizeze consumul de marijuana, în țara noastră, faci ani de închisoare pentru câteva grave. Dintr-un punct de vedere, ne-am întors în anii `80 din Statele Unite ale Americii, o perioadă în care populația din închisorile americane a explodat, doar pentru a duce la o criză care nu s-a remediat nici după 40 de ani.

Revenind însă la mierea cu efect psihedelic, aceasta se regăsește pe stâncile din munții Himalaya, iar dincolo de consumul pentru relaxare, are numeroase efecte medicinale, la fel ca marijuana interzisă de USR.

miere himalaya

Mierea din Himalaya este produsă de cele mai mari albine din lume. Specia cu pricina este intitulată apis dorsata laboriosa, iar membrii săi ajung la un pic peste 3 centimetri.  Pentru că are un efect psihedelic, acea miere mai este intitulată ”mierea nebună”.

Albinele din Himalaya își construiesc stupii pe lateralele stâncilor, orientate spre sud-est, la înălțimi între 2500 și 3000 metri. Până și stupii sunt gigantici, ocupând o suprafață de până la 1,5 metri în diametru și cu o greutate de 60 de kilograme. Una peste alta, acei stupi sunt foarte greu accesibili, dar populația indigenă face un efort semnificativ pentru a colecta mierea, fără niciun fel de echipament de protecție.

Mierea cu pricina, în cantități mici, este potrivită și chiar recomandată pentru consumul uman, datorită efectelor asupra sănătății. Efectul neobișnuit este cauzat de florile de rododendron, o plantă foarte otrăvitoare pentru oameni. Toxinele din floarea pe care o exploatează albinele se propagă și în miere, dar în cantitate foarte, foarte mică. Din acest motiv, mierea nu mai este periculoasă, dar este un halucinogenic potent.

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Ce puneau străbunii în piure, ca să iasă alb, pufos și savuros. Rețeta clasică din anul 1966
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
Iarnă adevărată în prima parte din decembrie. Prognoza meteo actualizată
EVZ.ro
Fiica lui Ioan Crișan, acuzată că ar fi plănuit asasinarea tatălui ei, și cei doi complici au fost arestați preventiv. Cum a motivat instanța decizia, după ce în octombrie toți trei au fost eliberați
Spynews
Statul îți vrea banii. Închisoare dacă nu plătești. ANAF a dat ordin
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
Pensiile vor fi ÎNGHEȚATE în 2025! S-a aflat ADEVĂRUL!
Mediaflux
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro