Româncele i-au avut la picioare pe unii dintre cei mai râvniți bărbați de la Hollywood. Alina Pușcău s-a iubit și cu Vin Diesel! De ce s-au despărțit cei doi și care sunt cele mai frumoase femei de la noi care au avut ocazia să meargă la brațul celor mai doriți bărbați din lume?
Alina Pușcău se numără printre cele mai norocoase românce care au ajuns nu doar să fie în preajma celor mai mari staruri din lume, ci și să iubească unele din cele mai celebre persoalități. Alina este una dintre cele mai de succes fotomodele de peste hotare, iar în anii petrecuți departe de România a reușit să le intre în grații celor mai de top vedete de la Hollywood. Aceasta a revenit în țară și va participa la mult așteptatul show Ferma Orășeni vs Săteni.
Deși mulți o consideră o fițoasă din cauza cercurilor selecte pe unde a trecut, a venit să demonstreze că nu se dă deoparte când vine vorba de muncă. Frumoasa a avut ocazia să joace alături de Jason Momoa și a avut o relație de scurtă durată alături de Vin Diesel. Din păcate, traiectoria lor era alta pe când ea avea doar 23 de ani. Poate dacă drumurile acestora s-ar fi regăsit mai târziu, erau șanse mari ca românca noastră să-i fi purtat numele. Dar soarta a decis altfel.
Fotomodelul și-a deschis sufletul și a oferit detalii atât despre partenerul de scenă, cât și despre Diesel, cel care i-a fost iubit preț de doi ani. „Jason este un om deosebit, foarte talentat și disciplinat, are o inimă mare și am rămas prieteni, inclusiv după terminarea filmărilor. El m-a ajutat mult cu rolul meu pe platoul de filmare și îi sunt recunoscătoare”, a mai declarat aceasta pentru sursa citată anterior.
„Ne-am întâlnit la Paris la o cină organizată de prietenii noştri. Am devenit foarte buni prieteni. Eu aveam 17 ani atunci, eram mică. După câţiva ani m-am mutat la Los Angeles şi am avut o relaţie cu el, care a durat doi ani. A fost o relaţie serioasă, dar eu eram concentrată pe cariera mea. El voia să aibă familie, copii, eu aveam 23 de ani, eram prea mică şi nu mă gândeam să mă căsătoresc şi să fac copii, chiar dacă era vorba de Vin Diesel. Mi-a spus de la început că vrea copii”
Alina Pușcău