Răsturnare de situație în divorțul dintre Alin Oprea și soția sa. S-a aflat cine pe cine a înșelat, de fapt. Alin Oprea, sătul de infidelitățile Larisei, ar fi hotărât să meargă mai departe și să-și refacă viața lângă o altă femeie.
Alin Oprea susține că soția lui, Larisa, l-a înșelat de nenumărate ori, cu mai mulți bărbați. Astfel, artistul a decis că a venit vremea să își refacă viața lângă o altă femeie.
”Soția mea își găsea consolarea în brațele altor bărbați. Am fost înzestrat cu o putere de sacrificiu ieșită din comun, reușind să suport un temperament coleric, un caracter dominator și agresiv, acceptând până și răutatea, minciuna și manipularea. Toate acestea însă până la momentul descoperirii infidelităților ei”, a spus Alin Oprea, potrivit click.ro.
Interpretul a fost efectiv șocat, când a aflat de aventura Larisei.
”O perioadă de peste 5 ani telefoanele societății a cărui administrator eram și care avea ca obiect de activitate organizarea unor evenimete cultural artistice publice, au fost monitorizate de către instituții abilitate ale statului (ascultări telefonice, interceptări de mesaje, înregistrări ambientale etc).
Motivul invocat a fost cercetarea unor instituții publice vizând anumite personalități politice. Două dintre telefoanele societății erau în folosința mea și a soției în toată această perioadă. La finalizarea cercetărilor și după casarea tuturor dosarelor în cauză, am fost contactat de către un reprezentant care răspundea de arhiva digitală stocată în serverele instituției, informându-mă că pot consulta în termen de doua săptămâni toate elementele audio, video și text, care ne vizau pe amandoi.
Am acceptat invitația din pură curiozitate, însă în momentul în care am fost pus față în față cu adevarul gol-goluț, am avut parte de șocul vieții mele: infidelitățile femeii care îmi jurase credință. Cea pe care eu o credeam cea mai loială, devotată și familistă convinsă, era doar o mască ireală.
Am conștientizat cu stupoare și o profundă dezamăgire că realitatea mea era total diferită față de a ei. În momentele în care eu mă confruntam cu unele dintre cele mai grave și apăsătoare probleme, soția mea își găsea consolarea în brațele altor bărbați”, a mai spus Alin Oprea.
Larisa Oprea a mai cerut divorțul și în trecut, dar atunci fiul lor s-a opus.
”În anul în care eu depuneam toate eforturile posibile să o salvez de executarea unei pedepse cu închisoarea în urma accidentării pe trecerea de pietoni a unei doamne în etate (care din păcate a și decedat la scurt timp), ea trăia o frumoasă poveste de dragoste cu un cetățean german, cu care a avut o relație extraconjugală de lungă durată, un om care și-a părăsit familia și a divorțat pentru ea.
Lucru pe care la rândul ei și ea și-l propusese să-l facă, însă fiul nostru a determinat-o să renunțe, izbucnind în hohote de plâns. La acel moment am și primit o citație de divorț, însă printr-o diversiune subtilă în care a implicat și un post de televiziune, a făcut în așa fel încât totul să pară doar o farsă”, a mai adăugat Alin Oprea.