Moment rar cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Unde a fost fost surprins Raed Arafat la cumpărături?! Angajaţii l-au recunoscut imediat!
Raed Arafat este o persoană discretă când vine vorba despre viaţa personală şi rar a fost surprins de paparazzi. De curând, însă, acesta a fost fotografiat de cei de la CANCAN.RO într-o benzinărie de pe DN1. Şeful DSU a intrat să îşi facă nişte cumpărături, semn că timpul nu îi permite să meargă la supermarket. Aşa cum era de aşteptat, angajaţii şi ceilalţi clienţi l-au recunoscut imediat, chiar dacă purta, aşa cum cere legea, mască de protecţie.
Imediat, aceştia au observat că secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne purta la brâu o staţie, dar şi două telefoane. Mai mult, Arafat, în vârstă de 56 de ani, şi-a verificat ceasul de mai multe ori, semn că se grăbea să ajungă undeva, a plătit apoi cumpărăturile făcute cu cardul şi a plecat spre Bucureşti.
În urmă cu ceva timp, şeful DSU a oferit un interviu în care a recunoscut că motivul pentru care nu şi-a întemeiat o familie este unul cât se poate de simplu: timpul nu i-a permis. Practic, Arafat a explicat că nu a dorit să se căsătorească iar apoi soţia să îl aştepte mereu acasă.
“Haideți să vorbim clar. Când ești ocupat zi, noapte, tot, nu vrei să faci și acest lucru, și să faci și rău unei familii. Ca să spui că am familie, dar în același timp să nu ai familie. Pentru că trebuie să alegi la un moment și trebuie să reduci activitatea pe o parte. Eu nici astăzi nu pot să reduc activitatea asta atât de mult ca să pot să spun am timp liber sau liniște. Nu regret și fiecare chestie are un aspect pe care trebuie să-l înțelegi: pentru a face asta, trebuie să renunți la asta, pentru a face un lucru, trebuie să scazi un alt lucru. Asta înseamnă să duci o pasiune până la capăt și să o duci continuu, cu același nivel de pasiune, să nu o scazi”, a declarat șeful DSU pentru Digi24.