Irina Loghin este confirmată cu noul coronavirus și se află internată la Institutul ”Matei Balș” din București, alături de soțul și fiul ei, depistați, de asemenea, pozitiv.
Irina Loghin a declarat la Antena 3 că se simte bine și că nu are niciun simptom specific al acestei boli.
„Am mers și mi-am făcut testul fără să am niciun simptom, mi-a ieșit pozitiv, am mers a doua zi la Spitalul „Matei Balș” și am repetat testul, neavând încredere în primul. Mi-a ieșit și al doilea la fel și m-am internt. Nu mi-a dispărut gust, nu mi-a dispărut miros, nu mi-a dispărut apetitul pentru mâncare, mă simt foarte bine.
Nu stau, nu zac la pat, mă plimb prin salon. Am vrut să rămân în spital să mai fac încă un test mâine. Soțul și fiul sunt și ei în spital – sunt la fel de asimptomatici ca și mine. Cred că Ciprian a luat de la mare virusul. Ei nu am am ieșit deloc, am fost destul de atentă”, a precizat Irina Loghin, în emisiunea News Magazine, care este moderată de Mihaela Bîrzilă.
Până azi, 30 august, pe teritoriul țării noastre, au fost confirmate 86.785 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 37.665 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.785 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. De altfel, în ultimele 24 de ore au fost 952 de cazuri noi de COVID-19, din 14.670 de teste efectuate. Menționăm că alte 39 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus, în timp ce la Terapie Intensivă sunt internați 492 de pacienți.
În total, până astăzi, 3.578 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 29.08.2020 (10:00) – 30.08.2020 (10:00) au fost deci înregistrate 39 de decese (23 bărbați și 16 femei). Pacienții erau internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vrancea și București.