Cea mai recentă modificare a listei orașelor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme cu doi ani, fără penalizări, a fost votată în august 2020. Este vorba despre prevederea legislativă care reglementează pensionarea anticipată cu doi ani a locuitorilor care au trăit timp de 30 de ani într-un oraș poluat.
Potrivit legii, cei care locuiesc pe o rază de 8 kilometri în jurul localității, timp de 30 de ani, vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme, fără nicio penalizare. Noile localități fiind după cum urmează:
Ultima propunere adoptată de Parlament păstrează prevederea din Legea nr. 263/2010 care hotărăște că, în cazul reducerii vârstei de pensionare de mai sus, nu se vor aplica penalizări care, de obicei, se aplică în situația pensiei anticipate parțiale.
Text din lege
„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”, se arată în textul articolului de modificare a legii.
Alineat (4) – Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2^1”.