Continuă coşmarul lui Harry Maguire în Grecia. Căpitanul lui Manchester United a fost arestat în urmă cu câteva zile în Mykonos. Se afla în vacanţă alături de sora şi fratele săi, de iubită şi de un grup de prieteni. Totul a început după un conflict într-un bar, cu un alt grup de petrecăreţi. La apariţia Poliţiei, Maguire şi-a păstrat agresivitatea. A lovit un om al legii şi mai apoi a încercat să ofere bani pentru a fi eliberat.
Cazul lui Harry Maguire a fost judecat în regim de urgenţă în Grecia, iar fotbalistul lui United a fost găsit vinovat la toate capetele de acuzare. Ultraj şi tentativa de mituire a unui poliţist. A primit o pedeapsă de 21 de luni de închisoare cu suspendare şi va fi obligat să plătească şi o amendă consistentă. Cuantumul nu a fost anunţat public.
De asemenea, procurorii au respins toate acuzele formulate de avocatul jucătorului. Acesta reclamase că sora sa fusese injectată cu drogul violului de un grup de albenezi. Mai mult, spune că poliţiştii care l-au dus în arest l-au lovit şi l-au ameninţat că îi vor încheia cariera.
„Este o ruşine ceea ce face Maguire. A inventat nişte minciuni şi nu a avut decenţa să îşi ceară scuze. I-a insultat pe poliţiştii din Grecia, iar trei oameni ai legii au fost răniţi. Au avut nevoie de spitalizare după confruntarea cu Harry Maguire, fratele acestuia şi prietenii lor”, a precizat Ioannis Paradissis, avocatul acuzării.
Pentru Harry Maguire, sentinţa primită putea fi mult mai aspră. Conform informaţiilor oferite de presa engleză, acesta risca să primească o pedeapsă de cinci ani cu executare. Căpitanul lui Manchester United, care a achitat 100.000 de euro pentru a fi eliberat din arest, nu este mulţumit. Anunţă că va face apel.
„Am stabilit cu reprezentanţii mei legali că vom ataca această decizie. Îmi susţin în continuare nevinovăţia în această speţă. Eu, familia şi prietenii mei suntem adevăratele victime”, a precizat Maguire. Fratele şi prietenii lui Maguire au primit sentinţe de 13 luni cu suspendare.