Au avut parteneri fierbinți, dar au devenit doi soți cuminți. Dacă despre blondină poate nu mulți își făceau probleme că va avea, în final, o viață liniștită, când vine vorba de veteranul filmelor porno, situația a stat diferit, mai mult cu cât acesta, cu soție și copil, încă își face loc în industria care l-a consacrat, dar din postura de regizor. Detalii despre viața de familie a lui Titus Steel.
Titus Pătrașcu, cunoscut drept Titus Steel, s-a căsătorit în anul 2006. Actorul de filme pentru adulți s-a așezat la casa lui alături de Ștefania, la rândul ei actriță de filme porno, românca activând în domeniu cu numele de Jasmine Rouge. În 2017, cei doi foști actori de filme XXX au devenit părinții unei fetițe și nu este exclus să-și extindă familia.
Astăzi, ambii și-au lăsat rolurile deoparte. Titus, în schimb, a trecut în spatele camerei, devenind regizor și scenarist, tot de filme porno. El mărturisea într-un interviu că scoate un profit cuprins între 5.000 și 10.000 de euro per film.
„L-am primit de la un regizor. Am avut o scenă foarte grea, mai erau doi băieți foarte mari pe lângă mine, și când am intrat brusc, l-am lovit pe unul în umăr, și m-am apucat de treabă. Regizorul, mulțumit de prestația mea, m-a lăudat și la contract mi-a spus: <Uite, Titus Steel ți se potrivește> Apoi am aflat că ”steel” e oțel și mă gândeam ce nume răsunător mi-a dat, mă simțeam flatat. Însemna că e bine”, a declarat actorul de filme porno, la ”Chefi la cuțite”.