A trecut un an de când noii europarlamentari români și-au îmbrățișat locurile de la Bruxelles. Birouri bine plătite, funcții importante, putere, dar, pentru mulți, niciun efort în spate. Cine sunt cei mai leneși.
Dintre toate activitățile, una dintre cele mai importante, după cum este socotită de forul european, este luarea cuvântului în plenul Parlamentului. Cel mai activ europarlamentar a fost Maria Grapini, cu 52 de intervenții, iar cei mai slabi au fost Vasile Blaga și Claudiu Manda, care au avut zero intervenții.
Temele abordate de parlamentari au fost diverse, de la mutilarea genitală a femeilor și egalitatea de gen și cazul George Floyd, până la măsuri de prevenție împotriva noului virus, diferențele de subvenții primite de fermierii români față de cei din vest, situația muncitorilor români din UE sau sprijinul infrastructurii din țara noastră.
Manda și Blaga sunt europarlamentari români, aleși de popor în mai 2019, care au reușit ”performanța” de a nu avea nicio intervenție în plenul parlamentului european într-un an de mandat.
Mihai Tudose (Pro România) a avut două intervenții: una despre Revoluție, cealaltă de primire pentru Președinția Croată a UE, ambele în scris.
Dragoș Benea (PSD) a avut două intervenții: una despre Revoluție și una despre autostrada Moldova.
„Autostrada Moldova rebuie să fie una prietenoasă cu mediul și să afecteze cât mai puțin flora și fauna din siturile protejate. Pledez în favoarea variantei de autostradă Iași-Bacău-Brașov, soluția optimă de conectare a Moldovei cu Transilvania, doar 8 % impact pe ariile protejate, față de 55 % impact pentru varianta Târgu-Mureș – Iași”, a spus oficialul.
Gheorghe Vlad Nistor (PNL) a avut, de asemenea, două intervenții: una despre Revoluție și una despre George Floyd.
„Trebuie dezavuate pornirile violente și distructive ale unor protestatari, ce, fie nu înțeleg că singura modalitate prin care putem îndrepta aceste injustiții istorice este respectarea legilor și proceselor democratice, fie sunt motivați de agende politice extremiste. Aceste reacții, plasate în afara cadrului legal, facilitează alunecarea către societăți mult mai inegalitare, intolerante și polarizate. Susțin procesul de vindecare a acestor răni adânci din societățile noastre prin măsuri echilibrate, adoptate și implementate în urma unor dezbateri serioase, nu sub presiunea momentului”, a declarat acesta.
Cristian Ghinea (USR) a avut trei intervenții. S-a remarcat prin replica ”domnul Putin este un ticălos”.
„Doamnă președintă, vin din România, o țară care a suferit atât din cauza fascismului, cât și a comunismului și dați-mi voie să nu mulțumesc Armatei Roșii, așa cum spunea colega mea Demirel de la Grupul de Stânga mai devreme. Nu mulțumesc Armatei Roșii. Armata Roșie a cotropit, nu a eliberat România, Armata Roșie a omorât și a violat oameni în România.”