Simona Halep a decis să nu participe la următoarea ediție a US Open 2020, din cauza pandemiei de coronavirus. În aceste condiții, pentru sportiva de pe locul doi mondial va urma o nouă pauză destul de lungă în circuitul WTA. Următorul turneu la care va participa Simona Halep este Internazionali di Roma, de categorie Premier 5, care va avea loc în perioada 20-26 septembrie.
Organizatorii au anunțat astăzi lista preliminară a jucătoarelor înscrise pentru turneul de la Roma. Simona Halep este prezentă, în schimb lipsește jucătoarea de pe locul 1 în clasamentul WTA, Ashleigh Barty. Ceea ce înseamnă că Simona Halep va fi cap de serie numărul 1 în capitala Italiei. Va avea, totuși, o concurență foarte puternică în lupta pentru al treilea titlu WTA din 2020.
Ashleigh Barty, Bianca Andreescu, Madison Keys și Aryna Sabalenka sunt singurele nume importante care nu s-au înscris pentru competiția de la Roma. În schimb va fi prezentă Serena Williams, cea care va juca și la US Open 2020 și probabil va lupta și pentru ultimul titlu de Grand Slam al anului, la Roland Garros.
Turneul de la Roma este unul extrem de important pentru Simona Halep. Este ultimul pentru pregătirea Roland Garros 2020, principalul obiectiv al româncei în acest final de sezon. Competiția era programată inițial în luna mai. Dar a fost mutată din cauza pandemiei de coronavirus, care a lovit puternic Italia. Halep a jucat de două finale la Roma, în 2017 și 2018, fiind de fiecare dată învinsă de Elina Svitolina. În 2019, Simo a mers în Italia cu serioase probleme medicale. A fost eliminată în turul 2, de Marketa Vondrousova. Turneul de la Roland Garros se va juca în perioada 27 septembrie – 4 octombrie.