Când sunt foarte mici, bebelușii sunt o sursă semnificativă de stres pentru tinerii părinți și nu ajută nici faptul că există o serie stufoasă de opinii despre fiecare activitate a micuților.
Dacă este să fii precaut vizavi de un singur lucru în ceea ce privește un nou născut, ar fi bine să-ți pese foarte mult de modul în care doarme. Din păcate, în Statele Unite ale Americii, practicile nesigure din timpul somnului pentru bebeluși sunt factorul principal de mortalitate infantilă. Informația îngrijorătoare a fost confirmată de un nou studiu realizat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC).
Pentru a ajunge la această concluzie, un studiu publicat în revista de specialitatea Pedriatics a confirmat că 82% dintre cazurile de deces prin sufocare accidentală la nou-născuți s-au petrecut când copiul era în pătuț. Ca referință, oricum sufocarea accidentală este cauza principală de mortalitate la bebeluși, dar nu te-ai fi așteptat că modul în care aceștia sunt așezați în pătuț să le poată fi fatal.
Ideea de bază este eviți punerea la somn a unui bebeluș în același pat cu un adult. Este foarte important să nu-l lași să doarmă pe burtă și nici pe o parte, pentru că s-ar putea rostogoli, iar așternuturile moi sau diverse perne le pot bloca căile respiratorii.
„Decesele ca urmare a rănirilor involuntare, aşa cum sunt cele catalogate drept sufocări în cadrul studiului nostru, pot fi prevenite dacă sunt adoptate modele de somn în siguranţă”, au scris cercetătorii. Așternuturile moi nu sunt indicate. „Cea mai sigură poziţie de dormit pentru bebeluşi este poziţionarea pe spate, pe o suprafaţă de dormit pe care nu o mai împarte cu altcineva, într-un pătuţ sau coşuleţ aflat în camera părinţilor, fără aşternuturi moi (spre exemplu pături, perne sau alte obiecte moi) în spaţiul de dormit”.