În România, în anul 2019, s-a înregistrat cel mai mic preț la carne din Uniunea Europeană. Prețul la carne în țara noastră a fost cu 37,3% sub media UE, arată datele publicate astăzi de Eurostat. În ceea ce privește țara noastră, situația de anul trecut este identică cu cea înregistrată în anul 2018.
România a avut anul trecut cel mai mic preț la carne, informează Eurostat. Prețul cărnii la noi a fost mai mi cu 37,3% ca prețul mediu înregistrat în Uniunea Europeană. Polonia s-a situat pe locul doi în ceea ce privește prețul la carne, la mică distanță după România.
Astfel, polonezii au cumpărat carne, anul trecut, cu un preț mai mic cu 36,7% ca prețul mediu din Uniunea Europeană. De asemenea, și vecinii bulgari au avut un preț la carne, în 2019, apropiat de al nostru, cu câteva procente. Astfel, în Bulgaria prețul la carne a fost cu 33,8% mai mic ca prețul mediu al cărnii înregistrat în UE.
Și în Lituania s-a găsit anul trecut carne la un preț mai mic față de media prețului din UE. În Lituania, prețul la carne a fost mai mic cu 29,9% față de prețul mediu al cărnii în UE.
La polul opus, cele mai mari prețuri la carne au fost înregistrate în Austria, Luxemburg, Franța și Olanda. Astfel, un kilogram de carne în Austria a costat anul trecut cu 45%, comparat cu prețul mediu din Uniunea Europeană.
De asemenea, în Luxemburg, prețul la carne a fost mai mare cu 41%, comparat cu prețul mediu din UE. De asemenea, francezii au cumpărat carne, anul trecut, cu un preț mai mare cu 31% decât prețul mediu înregistrat în UE.
Nu în ultimul rând, în Olanda, carnea a avut un preț mai mare cu 27% față de prețul mediu la carne din UE.