Dacă pentru unii artiști această perioadă a fost una dramatică, rămânând fără job, după anularea majorității evenimentelor, pentru alții a fost o perioadă de adevărată prosperitate, mai ales dacă au avut inspirația să se reprofileze din punct de vedere artistic. Pentru mulți artiști anul trecut, înainte de toată nebunia de acum, a fost unul bine-venit din punct de vedere al câștigurilor, acum având resursele să treacă mai ușor prin pandemie.
Pentru Paul Surugiu, sau Fuego, cum îl cunoaște marea masă a populației, anul trecut a însemnat un an plin de realizări, fie că vorbim de aparițiile televizate, revenind la TVR 2 cu o emisiune de succes, fie că vorbim de pasiunea acestuia pentru pictură, tablourile sale fiind vândute ca pâinea caldă, mai ales peste hotare. Redacția impact.ro a intrat în posesia unor informații care dovedesc că 2019 i-au adus celebrului solist sume considerabile.
Galeria de artă online, ”Art by Fuego” a avut in 2019, o cifră de afaceri de 270.750 lei și un profit de 195.028 lei, toate aceste venituri venind în urma vânzării tablourilor pictate de el, dar și în urma expozițiilor cu vânzare. În afară de acest proiect, despre care Surugiu spunea că ”am deschis proiectul acesta, acum 5 ani, chiar 5 ani și jumătate, am pictat 400-450 de picturi”, artistul mai deține o firmă, ”Music Art By Fuego”.
Conform portalului ”listafirme.ro”, firma își are sediul în județul Prahova, mai exact în Vălenii de Munte, și conform datelor parvenite la redacție, în 2019, firma ”Music Art By Fuego” a avut o cifră de afaceri de 298.716 lei și un profit de 186.634 lei , acești bani provenind din concertele susținute de artist pe tot parcursul anului 2019. Astfel, conform declaratiilor de la Ministerul Finantelor, el a castigat in 2019 aproximativ 120.000 euro.
Dacă mai punem în calcul și sumele câștigate, tot prin contract, pentru producția de pe TVR 2, emisunea „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, atunci putem spune că Fuego a avut un an productiv, iar acum, în această perioadă poate sta, cât de cât liniștit, în privința banilor, cel puțin. Iar, mai nou va prezenta zilnic, începând de luni, 11 mai, la Național FM, emisiunea ”GRAMOFON”, pe care o descrie ca un univers artistic de calitate, cu muzică românească de ieri până azi. Deci alți bani la bugetul artistului Fuego.