Fuego, ajuns la vârsta de 43 ani, este recunoscut și iubit pentru artistul complet care este. Mai nou a început să se exprimă artistic și altfel decât pe scenă. ACum cinci ani a decis să se apuce de pictură, și de atunci a pictat, și prin vânzarea lor a ajutat la anumite cauze sociale, dar a ajutat și peste 300 de artiști tineri și vârstnici.
În cei cinci ani de când a decis să-și încerce talentul cu ajutorul șevaletului, Fuego a pictat circa 450 de tablouri în proiectul intitulat ”Art by Fuego”.Prin vânzarea celor 450 de tablouri Fuego și-a propus să ajute 300 de artiști tineri și vârstnici, care aveau nevoie de bani pentru medicamente și nu numai.
”De când am deschis proiectul acesta, acum 5 ani, chiar 5 ani și jumătate, am pictat 400-450 de picturi, nu am stat să le număr, dar cam atâtea am pictat. Cele mai ușoare momente de pictat erau în lunile ianuarie, februarie și noiembrie, când era postul Crăciunului și nu aveam atâtea evenimente, iar luna ianuarie știm că e o lună moartă pentru artiști. Desigur, că și pe parcursul anului mai pictam”, povestește Fuego.
Odată cu lansarea proiectului Fuego a decis să ajute acolo unde este nevoie, mai ales când vine vorba de cei în neputință și cu pensii mici, dar și tinerii la început de drum sau cu probleme de sănătate. Pe pagina de facebook a proiectului există detalii despre proiectul ”Art by Fuego”, fiind prezentate toate cauzele sociale către care s-au dus banii câștigați depe urma picturilor sale.
”O inițiativă izvorâtă din pasiunea pentru pictură a lui Paul Surugiu-Fuego. Începând cu 2015, am început să dăruim. De la sprijin financiar efectiv, pentru peste 300 de artiști, până la șanse pe care le-am dat multor tineri. Ori de la bucurii, până la numeroase proiecte, inițiative, expoziții, lansări, produse și tot felul de lucruri minunate.
Nu știm dacă e nevoie de asta. Știm doar că Paul Surugiu vrea să facă, pe cât poate, bine. Nu poate ajuta pe toate lumea, dar se simte dator ca să dăruiască, mai departe, prin talentul său, altora. Și de asta pictează – pentru a fi mai aproape de semenii săi, pentru a aduce fericiri, pentru a împlini, pentru a da speranțe și, în cele din urmă, pentru a face artă la cel mai înalt nivel!”, se arată pe pagina de Facebook, ”Art by Fuego”.