A apărut prima fotografie cu Radu Mazăre în drum spre România. Fostul primar al municipiului Constanța a fost pozat în avion, în timp ce era adus în țară sub escortă. Mazăre are de ispășit o pedeapsă de 9 ani de închisoare cu executare, primită în urma judecării Dosarului retrocedărilor ilegale de terenuri.
Fostul edil fugise în Madagascar în anul 2017, pentru a scăpa de problemele cu legea. El a fost extrădat de autoritățile din Madagascar și a făcut o escală la Paris, unde a cerut azil politic. Francezii i-au refuzat cererea, astfel că Radu Mazăre a fost urcat într-un avion TAROM și trimis în România.
Unul dintre pasagerii aflați în avion a reușit să îl fotografieze, iar poza a ajuns imediat în spațiul public. Fotografia a fost postată pe site-ul observator.tv.
Avionul în care se află Radu Mazăre va ateriza pe Aeroportul Otopeni luni, 20 mai, după ora 20:00.